BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Primele lucrări pentru Trenul Metropolitan Brașov:...

Primele lucrări pentru Trenul Metropolitan Brașov: O legătură pietonală către Aeroportul din Ghimbav și zonă verde lângă viitorul peron

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
08 APRILIE 2026
Publicitate Reclamă
Primele lucrări pentru Trenul Metropolitan Brașov: O legătură pietonală către Aeroportul din Ghimbav și zonă verde lângă viitorul peron

Consiliul Județean Brașov a luat primele decizii administrative pentru investiții directe în proiectul trenului metropolitan, aprobând includerea în lista de investiții pe anul 2026, realizarea a două amenajări care vizează zona Aeroportului Internațional Brașov.

Administrația județeană vrea să finanțeze un traseu pietonal acoperit între viitorul peron feroviar și terminalul aeroportului, dar și un spațiu verde în apropierea peronului. Acestea sunt primele investiții asumate direct de Consiliul Județean Brașov în cadrul proiectului Trenului Metropolitan, chiar dacă ele nu vor fi finanțate din bani europeni.

Cum va arăta accesul spre Aeroport

Pentru pasageri, una dintre cele mai importante amenajări este culoarul pietonal acoperit care ar urma să facă legătura între tren și terminalul aeroportului. Astfel, călătorii ar putea ajunge la aeroport direct cu trenul, apoi să meargă spre terminal pe un traseu protejat de ploaie, vânt sau ninsoare.

Estimarea preliminară a acestei investiții este estimată la 266.000 de lei fără TVA, însă suma finală va fi stabilită după realizarea proiectului tehnic.

În paralel, lângă peronul feroviar va fi amenajat și un spațiu verde, evaluat la aproximativ 55.000 de lei fără TVA.

Fondurile necesare realizării celor două obiective vor fi alocate după ce Asociația de Transport Braşov, care implementează proiectul Trenului Metropolitan, va prezenta graficul de execuție a investițiilor din zona Aeroportului Internațional Braşov şi va confirma că valoarea acestor costuri se încadrează în maximum 40% din totalul cheltuielilor neeligibile ale întregului proiect.

Un proiect de sute de milioane de euro

Trenul Metropolitan Brașov este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de mobilitate publică din zona metropolitană și ar urma să fie finanțat din fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027. Valoarea totală estimată a finanțării nerambursabile pe care Asociația de Transport Brașov vrea să o obțină este de 200 până la 245 de milioane de euro.

Proiectul vizează introducerea unui sistem de transport feroviar metropolitan care să lege Brașovul de mai multe localități din jur, dar și de Aeroportul Brașov și de Sfântu Gheorghe.

Pe unde ar urma să circule Trenul Metropolitan

Conform planului actual, sistemul ar urma să funcționeze pe trei magistrale:

  • Stupini – Gara Brașov
  • Codlea – Sfântu Gheorghe
  • Zărnești – Dârste

Pe lângă circulația trenurilor, proiectul mai include modernizarea stațiilor existente, realizarea unor stații noi și achiziția de material rulant.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările
10 NOIEMBRIE 2026

Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările