BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Primul lot de autobuze noi ale RATBV va ajunge la ...

Primul lot de autobuze noi ale RATBV va ajunge la Braşov în noiembrie

B
De BvM
10 IULIE 2018
Publicitate Reclamă
Primul lot de autobuze noi ale RATBV va ajunge la Braşov în noiembrie
Primarul George Scripcaru a avut o întâlnire premergătoare semnarii contractului, cu reprezentanţii firmei care va furniza către SC RATBV SA cele 105 autobuze. Primarul a solicitat ca cea mai mare parte a acestor autobuze să ajungă la Braşov în acest an. Primul lot va ajunge la Braşov în luna noiembrie şi va avea câteva dotări specifice solicitate de Municipalitate. 
 
Scopul acestei întâlniri a fost de a discuta  o parte dintre obligaţiile care vor fi introduse în contract şi pentru a se asigura că acestea vor fi îndeplinite de către furnizor. „Una dintre cele mai importante obligaţii (în plus faţă de aspectele tehnice legate de motorizare, fiabilitate, garanţii) a fost cea legată de dotările pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, de vedere sau auditive. Astfel, cele 105 mijloace de transport vor asigura toate condiţiile de accesibilitate şi informare pentru aceste categorii de persoane”, a declarat primarul. 
Acesta a precizat că unul dintre autobuze va fi modificat în interior pentru a putea fi utilizat ca autobuz turistic.
Autobuzele vor fi dotate şi cu un sistem de plată a călătoriei cu cardul, direct în autobuz, pentru cei care nu deţin abonamente, carduri sau bilete de călătorie.
Primarul a mai afirmat că, în funcţiile de discuţiile cu reprezentanţii Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnarea contractului se va face la sfârşitul săptămânii viitoare, iar primul lot de autobuze va fi livrat cel târziu în luna noiembrie. 
„Având în vedere nevoia de modernizare a parcului RATBV, am solicitat furnizorului ca cea mai mare parte a autobuzelor să fie livrată în acest an”, a continuat primarul. Totodată, în cadrul întâlnirii, Scripcaru a precizat ca în următoarea etapă de modernizare a parcului, RATBV va trebui să ţină cont de dezvoltarea transportului la nivel metropolitan, iar o parte dintre vehiculele achiziţionate să fie electrice.
 
Discuţia de azi a fost cu reprezentanţii Karsan (Turcia), firma care asamblează şi livrează autobuzele pentru  Menarini (Italia), ambele făcând parte din asocierea care a câştigat licitaţia. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele
11 NOIEMBRIE 2026

Peste 360.000 de oi și capre din județul Brașov, vaccinate împotriva variolei. DSVSA caută o firmă care să furnizeze dozele

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația
11 NOIEMBRIE 2026

Tânăr de 19 ani găsit fără viață la liziera pădurii, în Codlea. Primele date arată un suicid pe fondul dependenței de substanțe interzise, însă Parchetul aprofundează investigația

VIDEO. Profesorii universitari de la East African University Rwanda (EAUR), impresionați de infrastructura de cercetare a Universității Transilvania din Brașov. Cele două instituții își consolidează parteneriatul academic