Brașov Metropolitan
›Timp liber ›
„Prin lumea muzicii de film“ cu artiștii Operei Br...
Publicitate
UPDATE: Din cauza instabilității atmosferice, spectacolul „Prin lumea muzicii de film” din această seară (15 iulie 2018), organizat de Opera Brașov, va avea loc la Sala PATRIA (în loc de Bastionul Țesătorilor), începând cu aceeași oră, 19.30. Intrarea la eveniment este liberă.
Opera Brașov vă invită duminică, 15 iulie, de la ora 19.30, la un eveniment de excepție, în atmosfera unică oferită de Bastionul Țesătorilor.
„Prin lumea muzicii de film“ este un spectacol care va reaminti de coloanele sonore ale celor mai îndrăgite pelicule din istoria cinematografiei. Astfel, prin intermediul soliștilor, acompaniați la pian de maestrul Ovidiu Mezei, vor putea pătrunde în mirifica lume de celuloid, începând cu „Pe aripile vântului” (1939) - unul dintre cele mai vizionate filme din istorie, bucurând milioane de cinefili, o producție care a deținut zeci de ani supremația încasărilor; „Casablanca” (1942), considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XX; „Luminile rampei” (1952) – scris, produs și regizat de Charlie Chaplin, cel care a și compus coloana sonoră a acestei pelicule; musical-ul „Sunetul muzicii” (1965) – cu Julie Andrews și Christopher Plummer în rolurile principale; „Romeo și Julieta” (1968), filmul care l-a avut ca regizor și co-scenarist pe celebrul Franco Zeffirelli; „Love Story” (1970) – filmul care nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare, care a inspirat milioane de tineri; „Nașul” (1972), celebra producție a lui Francis Ford Coppola, care i-a avut în rolurile principale pe Marlon Brando și Al Pacino, și ajungând până la „Evita” (1996), filmul ce a avut-o pe Madonna în rolul Evitei Peron.
Melodiilor de neuitat din toate aceste filme le vor da viață soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Simona Manole, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Marian Rește. Solistă balet: Miruna Moldoveanu.
Concepția și conducerea muzicală a acestui spectacol original îi aparține maestrului Ovidiu Mezei, cel care îi va acompania la pian pe artiști. Coregrafia este semnată de Ramona Mezei. Spectacolul va beneficia de proiecții video cu fragmente din peliculele amintite, proiecții asigurate de Alexandru Ștefan.
Prezentarea acestui eveniment va fi făcută de Irina Margareta Nistor, redutabil critic de film, dar și cea mai îndrăgită și cunoscută voce de pe casetele video din vremea regimului comunist.
Intrarea la acest eveniment este liberă.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
09 NOIEMBRIE 2026
ETOS Academy investește 6,5 milioane de euro în prima fază a unui campus școlar în care copiii din Brașov pot învăța de la creșă la liceu
09 NOIEMBRIE 2026
Brașovenii cu restanțe la dosarul pentru locul de parcare, așteptați să își actualizeze datele. Primăria Brașov a lansat platforma „Parcari-resedinta”
09 NOIEMBRIE 2026
Skate park de 5 stele, la Ghimbav. Parcul va fi amenajat lângă terenurile de sport aflate acum în lucru în zona nouă a orașului
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!