Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
PROIECT PILOT. Cetăţenii din două cartiere ale Bra...
Municipalitatea, prin intermediul celor doi operatori de salubrizare din cadrul Asocierii Comprest-BraiCata, demarează, începând cu luna septembrie, proiectul pilot de preluare a deşeurilor colectate selectiv direct de la populaţia care locuieşte la case, în două cartiere ale Braşovului, Şchei şi Braşovul Vechi.
Din data de 3 septembrie va începe, prin intermediul casieriilor celor doi operatori, distribuirea gratuită a sacilor, cu culori diferite, în funcţie de tipul de deşeu colectat, astfel, galben pentru plastic şi metal, albastru pentru hârtie şi carton, iar verde pentru sticle şi borcane. Odată cu distribuirea sacilor, fiecare cetăţean din cele două zone va primi şi un calendar cu zilele de colectare pentru fiecare tip de deşeu reciclabil.
Colectarea deşeurilor de la populaţie se va face doar în zilele de sâmbătă, între orele 10.00-14.00, ceea ce înseamnă că cetăţenii vor trebui să scoată pe trotuar sacii cu deşeuri reciclabile până la ora 10.00. Prima zi de colectare este 15 septembrie. Preluarea deşeurilor reciclabile se va face după următorul program: în fiecare zi de sâmbătă vor fi preluate deşeurile de plastic şi metal, la două săptămâni cele de carton şi hârtie, iar în ultima sâmbătă din lună, cele de sticlă. În funcţie de analiza primei luni de colectare, frecvenţa preluării deşeurilor reciclabile de hârtie şi carton sau sticlă poate fi crescută.
Zone în care se va face preluarea deşeurilor: Casele din cartierul Şchei, având ca limită Şirul Beethoven, Casele din cartierul Braşovul Vechi, având ca limite Str. Stadionului, str. Mihai Viteazul, str. Iuliu Maniu (de la intersecţia cu M. Viteazul), str. N. Iorga, str. Crişan, str. Cloşca, str. 8 Martie, str. Carierei, inclusiv, şi străzile adiacente.
Tipuri de deşeuri colectate:
* Plastic şi metal (preluare săptămânală, sac galben): pet-uri, folii, pungi de plastic, caserole diverse, recipiente ale produselor cosmetice şi detergenţi casnici; doze de aluminiu şi conserve metalice.
* Ambalaje din hârtie şi carton, ziare etc. (preluare la două săptămâni, sac albastru);
* Sticle şi borcane (preluare ultima sâmbătă a fiecărei luni, sac verde).
Preluarea deşeurilor se va face de pe domeniul public, din faţa porţilor, colectate în saci adecvaţi pentru fiecare tip de deşeu reciclabil în parte sau în saci transparenţi, în cazul în care cetăţeanul are un volum mai mare colectat. Colectarea se va face în autospeciale dedicate colectării deşeurilor reciclabile. Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 74 din 17 iulie 2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, autorităţile publice locale vor stabili sancţiuni pentru cei care nu colectează selectiv, începând cu data de 1 ianuarie 2019. Aceste sancţiuni vor fi aplicate în municipiul Braşov doar după ce în cartier va exista un sistem funcţional de preluare a acestor deşeuri de la populaţie.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
07 NOIEMBRIE 2026
Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026
Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026
Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!