Connect with us

Cotidian

Proiectele pentru care Agenția Metropolitană este privită cu invidie de conducerea Consiliului Județean

Published

on

Agenția Metropolitană Brașov (AMB) este prezentată drept un model de succes în ceea ce privește capacitatea de a implementa proiecte. De altfel, conducerea Consiliului Județean Brașov chiar a anunțat că și-ar dori organizarea Agenției de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) după modelul AMB.

Totuși, la o privire mai atentă în curtea AMB, apar niște proiecte cel puțin „interesante”. Nu sunt mari, nici ca valoare, nici ca impact, dar sunt prezentate ca fiind „de mare angajament”.  Cele mai multe dintre ele descrise într-un mod mai mult decât pompos, fiind mai comod să le dai mai departe cu copy-paste, asta după ce sunt „periate” puțin, pentru că și specialiștii în comunicare ai AMB sunt oameni. Câteva sunt finanțate chiar de către Consiliul Județean Brașov.

De exemplu, AMB a venit anul trecut cu o idee năstrușnică: să organizeze Zilele Muntelui Tâmpa în „pădurea de plastic” de la Coresi, cu bani de la Fundația MOL.

Recent, AMB a anunțat câteva proiecte prin care „se dezvoltă” viața culturală a Brașovului.

Despre „valorificarea patrimoniului cultural construit al Braşovului şi lărgirea ofertei culturale brașovene”

Astfel, agenția a lansat proiectul „Troițele din Șcheii Brașovului – patrimoniu pentru viitor” finanțat de Consiliul Județean Brașov prin „Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul județean a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale pe anul 2016”.  Valoarea totală a proiectului este de 51.765 lei, din care finanţarea nerambursabilă de la autoritatea finanțatoare este în valoare de 40.805 lei, iar contribuția beneficiarului și a partenerilor acestuia este de 10.960 lei. Ce se va face cu acești bani? O aplicație pentru smart-phone, câteva excursii tematice și se va organiza un „amplu eveniment în parteneriat cu Uniunea Junilor din Brașov”. Consultant științific va fi deja „tradiționalul” Alexandru Stănescu, la a cărui servicii științifice s-a apelat la mai toate proiectele pe tematică culturală pentru care AMB a obținut finanțări din diferite surse.

Dar să-i lăsăm pe autori să ne descrie obiectivul proiectului: „Obiectivul general al proiectului implementat de Agenția Metropolitană Brașov este reintroducerea patrimoniului architectural din Șchei în spațiul comunitar și promovarea acestuia prin mijloace new media. «Troițele din Șcheii Brașovului – patrimoniu pentru viitor» este o continuare a demersului cultural început anul trecut de către Agenția Metropolitană Brașov și partenerul Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi care urmărește valorificarea patrimoniului cultural construit al Braşovului şi lărgirea ofertei culturale braşovene prin aducerea la cunoştinţa populaţiei locale şi a turiştilor români şi străini a moştenirii culturale din Şcheii Braşovului, reprezentată pe o parte de troiţele junilor, de arhitectura vernaculară şi de tradiţiile de peste an ale junilor din Şchei”. 

„Let’s play art!”, pe banii județului

Printr-un comunicat de presă, AMB anunță că „artele spectacolului vor fi promovate, în perioada următoare, printr-o serie de evenimente ce se vor desfășura în județul Brașov. Obiectivul general al proiectului cultural «Let’s play art!», finanțat de Consiliul Județean Brașov, este creșterea vizibilității artelor spectacolului prin stimularea creativității tinerilor, prin dezvoltarea abilităților artistice. În plus, se dorește extinderea accesului și a participării la cultură către un număr cât mai mare de persoane din Brașov, Râșnov și Prejmer spre artele spectacolului. Valoarea totală a proiectului este de 35,765.00 lei, din care 7,325.00 lei (20,48%) sunt co-finanțare proprie a Agenției Metropolitane Brașov, iar termenul de implementare a proiectului este luna noiembrie”.

„Proiectul propus vizează generația tânără cuprinsă între 7 si 18 ani și creează cadrul prin care tinerii să își asume rolul de artiști prin actul creativ. Un număr de aproximativ 70 de elevi, dintre care 60 de elevi de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” și 10 elevi de la Liceul de Artă Matish Teuch, vor participa la 3 evenimente în Brașov, Râșnov și Prejmer, iar intrarea va fi liberă pentru spectatori. În timpul concertelor elevilor de la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, colegii lor de la Liceul de Artă „Matish Teuch” vor avea expoziții cu lucrările realizate de ei”, susține directorul general al Agenției Metropolitane Brașov, Dragoș David.

Festival de scurt metraje. Valoare 51.000 de lei. Fondul de premiere: 3.300 de lei

Prin acest proiect, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național Național, AMB va organiza un concurs de scurt metraje despre obiectivele istorice din Țara Bârsei. Fondul de premii este de 3.300 de lei, restul banilor fiind… pentru altele. Se vor organiza ateliere, care costă.

„Activitatea face parte din proiectul cultural «Touch the screen & stART the future», co-finananțat de Administrația Fondului Cultural Național. Valoarea totală a proiectului este de 52,795.33 lei, din care 10,659.33 lei (20,19%) sunt co-finanțare proprie a Agenției Metropolitane Brașov, iar termenul de implementare a proiectului este 30 octombrie. Regulamentul concursului este publicat pe pagina de Facebook a proiectului și pe pagina AMB. Concursul este deschis publicului larg, cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani”, a susținut directorul general al Agenției Metropolitane Brașov, Dragoș David.

În prezent, se desfășoară atelierele de creație și producție cinematografică, iar 30 de tineri învață să realizeze un film de scurt metraj, sub coordonarea Marei Oprișiu.

„Prin crearea unui modul de evaluare a filmelor, publicul larg va putea vota aceste creații și implicit va contribui la dezvoltarea de audiență pentru proiectele culturale. Cele mai bune filme vor fi selectate și vor fi proiectate în 5 cartiere din municipiul Brașov, în aer liber, în lunile august și septembrie”, mai susțin reprezentanții AMB.

Scumpe lecții de biologie

„Asociația Renaturopa, în parteneriat cu custodele Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov au organizat pe parcursul lunii iunie 2016 o sesiune de instruire a 30 de Junior Rangers pentru Aria Protejată Muntele Tâmpa”, se arată într-un alt comunicat de presă al AMB.

Acțiunea, au anunțat reprezentanții AMB, face parte din activitățile proiectului „Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa, ediția a III-a”, cod SVA-53-2016, implementat în perioada mai-septembrie 2016, în municipiul Brașov, și finanţat  de către Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin programul Spaţii Verzi, componenta „Arii Naturale Protejate” 2016, în urma selecţiei naţionale.

Cei 30 de Junior Rangers, au mai transmis reprezentanții agenției-model, „sunt elevi ai Colegiului Tehnic «Mircea Cristea» Brașov (coordonator prof. Oana Comisu), specializarea Protecția Mediului, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani.  Timp de 2 zile, elevii cursanți au participat la o sesiune teoretică intensivă despre biodiversitate, noțiuni privind cadrul legal național și european al ariilor protejate, au învățat de la specialiști ce este un habitat, ce reprezintă ecosistemele de pădure, despre specii de floră și faună specifice rezervației naturale Tâmpa, conservarea speciilor, comunicare și managementul vizitatorilor într-o arie protejată, despre cum se realizează potecile tematice, regulamente de funcționare în arii protejate, ce înseamnă a fi Ranger și atribuțiile acestuia și voluntariatul într-o arie protejată. Sesiunea de instruire a pus foarte mare accent pe exemple din cadrul Ariei Protejate Muntele Tâmpa și valorile acesteia, pentru a-i familiariza pe Junior Rangers cu specificul obiectivului natural în care își vor desfășura activitatea”.  

AMB ne mai comunică faptul că „toate aceste informații au fost apoi transpuse în acțiuni de teren în cadrul ariei protejate Tâmpa, unde le-au fost testate cunoștințele asimilate de către un specialist în arii protejate și specialiști silvici. Sesiunea de instruire a fost susținută de un specialist în arii protejate din cadrul Agenției Metropolitane Brașov, de biologul Oliviu Pop de la Asociația Renaturopa și speciliștii în fond forestier de la RPLP Kronstadt Brașov”.

„Valoarea totală a proiectului este de 25.219  lei, din care suma alocată de finanţator este de 19.782 lei, iar cofinanțarea beneficiarului este în valoare de 5437 lei”, se mai arată în comunicatul semnat de un specialist în comunicare, care nu a precizat însă dacă este vorba de valoarea întregului proiect, sau de cea aferentă acestei componente a proiectului.

AMB are și proiecte mari, dar sunt „top secret”

Agenția Metropolitană Brașov lucrează la strategia privind transformarea RAT Brașov în operator regional, dar și la elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Zonei Metropolitane. Despre cele două proiecte se știe că există, dar nu și care este stadiul lor sau alte detalii, asta în condițiile în care ar trebui ca fiecare pas să fie transparent, având în vedere că au impact major asupra populației. Cu toate acestea, SIDU este dezbătut în circuit închis. De altfel, deocamdată, documentul este la stadiul de… diagnoză.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending