Brașov Metropolitan Logo
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Proiectul de reabilitare a sediului Prefecturii Br...

Proiectul de reabilitare a sediului Prefecturii Brașov, ținut „în șah” de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Firma plătită cu aproape 560.000 de lei de Consiliul Județean Brașov a depus un dosar incomplet

O
De Otilia Comsa
15 SEPTEMBRIE 2025
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Proiectul de reabilitare a sediului Prefecturii Brașov, ținut „în șah” de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Firma plătită cu aproape 560.000 de lei de Consiliul Județean Brașov a depus un dosar incomplet

Proiectul eficientizare energetică a Palatului Administrativ Brașov (clădirea în care funcționează Prefectura Brașov și Consiliul Județean Brașov) va mai avea de așteptat până la începerea lucrărilor. Investiția este acum în etapa elaborării documentațiilor tehnice, iar lucrurile nu merg prea bine.

Astfel, în ședința din luna septembrie, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis un aviz nefavorabil pentru Documentația de Autorizare a Lucrărilor de Intervenție - DALI (în care sunt prezentate soluții tehnice, dar și valoarea estimată a lucrărilor). Documentația amintită este realizată de o firmă din București, SC Arcadia AEN Architecture & PM SRL, care, pentru acest contract încasează suma de 557.037 de lei, fără TVA.

În avizul nefavorabil emis de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Brașov se arată că proiectul prezentat „este incomplet din punct de vedere al planșelor (lipsă informații, detalii, elemente, legende,
stratificații, materiale, cromatică etc. ) atât pentru situația existentă cât și pentru propunere”.

Ba mai mult, Comisia a apreciat:

„Expertiza tehnică pare făcută fără vizita la amplasament, nu sunt identificate toate problemele de la nivelul acoperișului, documentarul fotografic nu conține nicio fotografie din pod”.

Solicitarea CZMI este ca aceste documente să fie întocmite întocmite conform Anexei nr. 1 la Legea 50/1991.

Consultantul trebuie să mai realizeze o serie de studii

„Documentația se va completa cu studiu stratigrafic de parament și cu studiu de fundamentare
(în cadrul memoriului se face referire la desfacerea tencuielilor în zone care nu sunt restricționate din motive de conservare, păstrarea și revenirea la autenticitatea arhitecturală, refacerea ornamentelor, cornișelor etc.- toate aceste aspecte nu au o bază de fundamentare). Sugerăm realizarea unei scanări laser și prezentarea planului șarpantei, reprezentarea corectă a acesteia în secțiuni, marcarea degradărilor și a propunerilor de intervenție. Vor fi necesare și lucrări de restaurare la nivelul lanternourilor și a
elementelor de tinichigerie. Sunt necorelări între expertiză, memoriul de arhitectură și planșe privind intervențiile propuse”, se arată în avizul CZMI.

De asemenea, specialiștii solicită consultantului să prezinte un detaliu de tablou de tâmplărie pentru ferestre, cu menținerea celor două rânduri de cercevele. Ușile de lemn cu valoare istorică se vor restaura. Se va prezenta proiect de rezistență corelat cu arhitectura și expertiza.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
08 NOIEMBRIE 2026

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina