BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Proiectul drumului Gorița, suspendat „până la noi ...

Proiectul drumului Gorița, suspendat „până la noi ordine“. Va urma o reanalizare a investiției  

S
De Sebastian Aldea
01 NOIEMBRIE 2019
Publicitate Reclamă
Proiectul drumului Gorița, suspendat „până la noi ordine“. Va urma o reanalizare a investiției  
După numeroasele dispute între taberele pro și contra druului forestier Gorița (pentru care s-a obținut o finanțare europeană), primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat vineri, în timpul ședinței de plen a Consiliului Local, că a decis suspendarea implementării proiectului.
„Vedem că toți își dau cu părerea. Zilele trecute am vorbit cu reprezentanții Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt și le-am cerut toate detaliile acestui proiect, care a parcurs toate etapele legale necesare. De asemenea, am vorbit și cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene. Am decis suspendarea implementării acestui proiect și voi solicita un consultant extern, care să realizeze o expertiză neutră a proiectului. Totodată, în această perioadă, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt are în implementare un proiect cu finanțare europeană prin care se realizează o monitorizare a fondului din punct de vedere al potențialului turistic și cultural. În aceste condiții, vom suspenda implementarea proiectului în care este inclusă și amenajarea drumului Gorița. Ulterior, vom vedea, fie continuăm acest proiect, fie amenajăm pe Gorița un traseu turistic care să nu presupună extracția de masă lemnoasă. Aceste variante le vom supune aprobării Consiliului Local Brașov”, a declarat primarul.
Totodată, edilul a reclamat și modul în care s-a derulat campania anti-Gorița: „Toate minciunile că primarul face și desface sunt niște mizerii ordinare”. Totodată, având în vedere că proiectul este suspendat, primarul a spus că nu se vor face nici tăierile de arbori pentru realizarea coridorului drumului. De cealaltă parte, după ce a fost făcut acest anunț, senatorul USR Allen Coliban, inițiatorul campanei de strângere de semnături prin care a fost solicitată oprirea proiectului a declarat că „nu este o victorie personală, ci una a cetățenilor, a celor 13.000 de voci care au solicitat oprirea acestui proiect. Este o suspendare a proiectului și este bine că s-a ajuns la concluzia că niciodată nu este bine să recunoaștem greșelile și că este nevoie de dezbatere și de mai mult dialog. Aceste lucruri au lipsit până acum și iată că primarul Brașovului George Scripcaru ni le oferă”.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov