„Pentru acest depozit a fost realizat un bilanț de mediu, din care a rezultat că fota rampă de deșeuri este inertă, adică nu mai reprezintă un pericol pentru mediu. În aceste condiții, ea va fi închisă potrivit unei proceduri simplificate, iar pentru realizarea lucrărilor va fi nevoie de revizuirea și actualizarea studiului de fezabilitate. Proiectul inițial de închidere a depozitului - care presupunea lucrări ample de impermeabilizare, captare și neutralizare a gazului de deșeu – avea o valoare estimată de aproximativ 10 milioane de euro. Acum, având în vedere că se va realiza o închidere simplificată, estimarea noastră este va fi nevoie de a 10-a parte din suma inițială, însă valoarea exactă va fi stabilită prin studiul de fezabilitate”, a declarat marți, viceprimarul Brașovului Barabas Laszlo.Acesta a mai spus că noul studiu de fezabilitate va lua în calcul și amenajarea pe fostul depozit a unui parc cu o suprafață de aproximativ 23 de hectare. Prin închiderea simplificată se vor realiza lucrări de modelare a depozitului, amenajarea unor căi de acces și a sistemelor de scurgere a apelor pluviale. Deocamdată, pentru închiderea fostului depozit de deșeuri este luată în calcul alocarea banilor de la bugetul local.
09 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!