Connect with us

Cotidian

Proiectul trenului metropolitan Brașov, în mare întârziere. Autoritățile brașovene vor să recupereze terenul pierdut

Published

on

Proiectul trenului metropolitan Brașov, pregătit încă înainte de anul 2020 nu a trecut de etapa documentațiilor. A fost prezentat în campania electorală din anul 2020 de George Scripcaru, apoi a fost preluat de noua conducere a Primăriei Brașov, iar acum este gestionat, din nou de administrația Scripcaru. În toată această perioadă pentru acest proiect au existat mai multe tentative de realizare a documentațiilor tehnice și a dosarului necesar obținerii unei finanțări europene. Aceste demersuri au eșuat, până acum au fost stabilite doar niște concepte și principalele investiții ale proiectului, acestea din urmă fiind modificate în timp, pein includerea în ultimii ani, a căii ferate spre Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav.

O firmă care să elaboreze Studiul de fezabilitate și alte documentații tehnice a fost stabilită abia recent, la începutul lunii august. Contractul a fost câștigat în urma unei achiziții publice, pentru valoarea de 6.213.750 lei plus TVA, de Asocierea TTL Planning (lider) – Metrans Engineering – Bomap Engineering. Durata contractului este de 12 luni, însă, conform graficului actual de accesare fondurilor europene, cererea de finanțare ar trebui depusă la finalul acestui an. Speranța autorităților locale brașovene este că acest termen va fi prelungit, iar consultantul va termina Studiul de fezabilitate în termen de 6 luni.

De altfel, reprezentantul directorul general TTL Planning a declarat că șansele de realizare a proiectului sunt extraordinar de mari, având în vedere că există sprijinul Comisiei Europene și Fondurilor și granturilor alocate dar și programul Transporturi, care prevede o axă de finanțare specifică pentru trenurile metropolitane.

„Are șanse foarte mari. Gradul de alocare al fondurilor este încă neutilizat, așa că există șanse foarte mari ca marile asociații metropolitane și marile orașe și municipii din România să poată depună și să obțină aceste fonduri. Sunt doar câteva mari orașe care au deja cererea de finanțare pregătită. Municipiul Brașov împreună cu zona metropolitană va fi, cred, cel de-al treilea mare oraș din România care va depune cererea de finanțare. Acest tip de proiect este un concept nou în România. Există toate premisele ca acest proiect să devină realitate în 3 – 4 ani”, a declarat Ionuț Mitroi.

Trei linii metropolitane

Prin acest proiect se propune introducerea unui transport feroviar în zona metropolitană și cea din vecinătatea acestei zone, pe trei trasee feroviare, inclusiv o linie către Aeroportul Internațional Brașov.

Pe cele trei rute metropolitane vor exista următoarele stații (Puncte de oprire – PO):

1. TM1: Halta Stupini – PO N. Labiș (propus) – PO Tractorul (propus, Nod intermodal conectat la mai multe linii de tren metropolitan) – Gara Brașov;

2. TM2: Codlea – PO Parc Industrial Ghimbav (propus) – PO Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (propus) – Ghimbav – PO VGP – Gara Bartolomeu – PO Tractorul (propus) – PO Triaj (propus) – Hărman (posibil PO nou) – PO Parc Industrial Prejmer (propus) – Ilieni – Prejmer – Chichiș – Ozun – Gara Sfântu Gheorghe;

3. TM3: Gara Zărnești – General Traian Moșoiu – Halta Tohanu Vechi – Halta Romacril (Râșnov hc) – Gara Râșnov – Gara Cristian – PO Cristian Centru (propus) – PO Ina Schaeffler (propus) – PO Brașovia (propus) – Gara Bartolomeu – PO Tractorul (propus) – Gara Brașov – PO Zizin (propus) – PO Micșunica (propus) – Gara Dârste.

Pentru trenul metropolitan va fi cerută suma maximă

Prin acest proiect vor fi amenajate mai multe stații, vor fi modernizate unele dintre cele existente, vor fi cumpărate garnituri de tren și va fi realizată legătura feroviară între Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav și calea ferată, în vecinătatea Gării Ghimbav.

Pentru acest proiect, autoritățile brașovene vor să acceseze suma maximă de la Uniunea Europeană, respectiv 230 de milioane de euro.

Autoritățile susțin că acest proiect va aduce beneficii considerabile pentru comunitate sub aspectul mobilității în primul rând, pentru că va facilita deplasarea rapidă și sigură între localitățile din zona metropolitană, va reduce traficul rutier și va contribui astfel la dezvoltarea durabilă a regiunii.

Investițiile incluse în acest proiect trebuie finalizate până în anul 2029.

Proiectul va fi implementat de Asociația de Transport Brașov, iar printre parteneri vor fi Primăria Brașov, Consiliul Județean Brașov și CFR SA.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending