BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Record de înscrieri la Universitatea Transilvania ...

Record de înscrieri la Universitatea Transilvania din Brașov în sesiunea iulie2024.  Facultatea de Medicină este în topul preferințelor

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
22 IULIE 2024
Publicitate Reclamă
Record de înscrieri la Universitatea Transilvania din Brașov în sesiunea iulie2024.  Facultatea de Medicină este în topul preferințelor

Admiterea din acest an a adus, din nou, la Universitatea Transilvania din Brașov, un număr record de candidați la programele de studii de licență și masterat: 17.646 de candidați.

Astfel, potrivit informațiilor Universității Transilvania, la ciclul de licență cu frecvență (la zi) pentru cele 6.097 locuri scoase la concurs și-au exprimat opțiunea 13.255 de candidați, cu 1.184 mai mulți față de anul trecut, anul 2023 fiind la rândul lui un an record în privința numărului de candidați care au optat pentru oferta educațional a universității brașovene.

De asemenea, pentru programele de studii cu frecvență redusă, respectiv învățământ la distanță au concurat 2.203 candidați pentru cele 1.335 de locuri scoase la concurs.

Și în acest an concurența cea mai mare a fost la Facultatea de Medicină, fiind înscriși 11,34 candidați/loc pe cele 125 de locurile scoase la concurs. La Facultatea de Psihologie și științele educației, la programul de studii Psihologie, au fost 842 candidați pe cele 100 de locurile scoase la concurs, iar la programul de calculatoare (Facultatea de Inginerie electrică și știința calculatoarelor) au fost peste 5 candidați pe loc.

La mare căutare, tot cu peste 1.000 de candidați înscriși au fost facultățile: Științe economice și administrarea afacerilor, Matematică și informatică, Drept, Sociologie și comunicare.

La polul opus, candidați mai puțini s-au înscris la Facultatea de Muzică - 91, facultate la care și numărul total al locurilor disponibile la licență a fost mai mic – 75. La Facultatea de Știința și ingineria materialelor s-au înscris 87 de candidați, iar la Facultatea de Design de mobilier și inginerie a lemnului, singura facultate de profil din țară, au fost validate 85 de dosare.

Mai mulți candidați și pentru master

Pentru programele de masterat cu frecvență au optat 2.140 de candidați, cu 14% mai mulți față de anul precedent (la programele de masterat de la Facultatea de Medicină, examenul de admitere se va desfășura în septembrie).

Rezultatele pentru toate facultățile precum și detalii privind următoarele etape sunt precizate pe site-ul universității, la adresa: https://admitere.unitbv.ro.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp
10 NOIEMBRIE 2026

Scandalul legii partidelor lovește la vârful AEP: Nicușor Dan l-a eliberat din funcție pe vicepreședintele Cosmin-Gabriel Popp

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“
10 NOIEMBRIE 2026

Elevi din Brașov au gătit pentru invitații de la Palatul Cotroceni: „Dualul formează profesioniști“

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi
10 NOIEMBRIE 2026

România, locul 2 în UE la decese rutiere: Brașovul răspunde și în acest an cu un program care a ajuns deja la 30.000 de elevi