„Dacă ne referim la aspectele mai puțin pozitive, putem vorbi despre cei care și-au făcut o adevărată afacere din exploatarea lui PETrică, din adunarea ambalajelor din toate zonele din oraș, inclusiv din platformele destinate reciclării, și transformarea lor în bilete pe care ulterior le vindeau la un tarif diminuat. Pentru a rezolva problemele semnalate, de vineri vom schimba modul în care funcționează PETrică. Astfel, vom schimba modul de transformare în vouchere al ambalajelor, astfel încât nu veți mai primi un voucher pentru fiecare ambalaj, ci un voucher care însumează toate ambalajele pe care le-ați depus la PETrică, și aceste vouchere le veți putea schimba nu doar la casa de bilete de aici, din Livada Poștei, ci la oricare casă de bilete din Brașov. Nu se vor mai da bilete de hârtie, ci călătoriile vor fi încărcate doar pe cardurile RATB BV, astfel încât ele să nu mai poată fi transferate către alți călătorii. Nu în primul rând, pentru cazurile de economie socială vom afișa la PETrică toate oportunitățile de angajare disponibile la salubriști, care nu sunt deloc puține“, a declarat primarul Allen Coliban.Totodată, pe aparate vor exista și autocolante care să le prezinte utilizatorilor interesați oferta de servicii sociale ale Direcției de Asistență Socială din cadrul primăriei. Pentru a face acete modificări şi actualizări, joi, 14 octombrie, PETrică nu va funcționa. Reamintim că PETrică a fost lansat ca proiect pilot în cadrul Forumului Orașelor Verzi, pentru a atrage atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului, și oferă posibilitatea obținerii, în schimbul a zece ambalaje reciclate, a unui bilet cu două călătorii valabil pe liniile din oraș ale RATBV. Sistemul este compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializat pentru una dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare unde este cazul, cu sau fără capac. Cele trei aparate sunt furnizate de Envipco - o companie cu prezență globală, care oferă soluții de reciclare pentru ambalaje de băuturi - rămâne în Brașov cel puțin până în primăvara anului viitor. În cadrul parteneriatului, Brai-Cata se ocupă de managementul deșeurilor colectate de cele trei aparate. De la punerea sa în funcțiune, PETrică a colectat 175.836 de recipiente, dintre care: PET - 68.235 PET-uri, 64.605 de doze de aluminiu și 43.016 sticle.
08 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!