BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Robert Cadar, propus pentru titlul de Cetățean de ...

Robert Cadar, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Codlea

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
18 SEPTEMBRIE 2018
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Robert Cadar, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Codlea
Robert Cadar va fi propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Codlea, post mortem. Propunerea va fi înaintată de consilierul local Călin Ivan în ședința de luni a Deliberativului local din Codlea. La sfârșitul săptămânii trecute, Robert Cadar a pierdut lupta cu viața, la vârsta de 40 de ani, după ce în ultimii ani a suferit de o formă extrem de rară și de chinuitoare de cancer. În ultima perioadă, el fusese internat la o clinică din Manchester.   În ultimii doi ani, Robert Cadar- originar din Codlea, a luptat nu doar cu boala, ci și și cu sistemul românesc de sănătate, care în multe situații i-a întors spatele sau s-a dovedit insuficient de pregătit pentru a susține în mod real pacienții cu afecțiuni grave.  La începutul acestui an, cazul lui Robert a ajuns în atenția Avocatului Poporului, care s-a sesizat din oficiu, după ce acestuia i s-a refuzat decontarea tratamentului efectuat în Franța.  Anterior, Robert Cadar a prezentat, în 6 ianuarie 2018, pe blogul său, sub titlul „Sistemul medical creat de oameni sănătoşi (împotriva cancerului. Ep.15)”, faptul că, în luna octombrie 2017, a solicitat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov, în baza documentelor medicale, să i se deconteze costurile medicale ale tratamentului din Franţa, care se ridică la 7.000 de euro. Robert Cadar a devenit un model pentru mulți oameni, prin lupta sa cu boala dar și prin faptul că, în calitate de voluntar şi alergător amator, a încercat să susțină cât mai multe proiecte civice.  În 2014, Robert a fost desemnat voluntarul anului, după ce a mobilizat resurse impresionante pentru ajutorarea persoanelor cu handicap, donarea de sânge, acțiuni de ecologizare și împădurire. În acest an, el a participat la Brașov Heroes, atât ca beneficiar, cât și ca susținător al unei cauze. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie