Brașov Metropolitan Logo
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › „Săgeți în rafală” lansate de liberalii brașoveni....

„Săgeți în rafală” lansate de liberalii brașoveni. Ținta principală a fost primarul Allen Coliban, dar au fost vizați și social-democrații

O
De Otilia Comsa
23 SEPTEMBRIE 2022
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
„Săgeți în rafală” lansate de liberalii brașoveni. Ținta principală a fost primarul Allen Coliban, dar au fost vizați și social-democrații
Viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, care este și președinte al Organizației Municipale Brașov, l-a „înțepat” joi, într-o conferință de presă, din toate direcțiile pe primarul Brașovului, Allen Coliban. De asemenea, viceprimarul a avut și „înțepături” la adresa social-democraților, după, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov din 20 septembrie, aceștia au votat „pentru” unele proiecte de hotărâre, cum a fost cazul celui referitor la cantina socială de pe strada Panselelor.  Principalele declarații ale viceprimarului Sebastian Rusu: 
  • Proiectele viabile au fost și vor fi susținute de PNL, în ciuda victimizării din partea USR și a acuzelor aduse liberalilor și social-democraților. Acum, după ultima ședință de plen a Consiliului local Brașov ar trebui să fie invers, să întrebăm noi dacă s-a schimbat acea sintagmă „cine plus cine egal love”. Până acum era PNL + PSD. Poate că de acum e USR + PSD. 
  • Votul social-democraților pentru proiectul cantinei sociale a fost o surpriză pentru mine. Am discutat cu ei și erau de aceeași părere cu noi. A fost o manipulare din partea USR. Un domn consilier de la USR i s-a adresat părintelui Colceriu (Daniel Colceriu - n.r.) cu un discurs emoțional. Domnul Colceriu este foarte în temă, fiind implicat în Fundația Bucuria Darului, care beneficiază de sume de la bugetul local pentru asigurarea hranei calde pentru persoanele nevoiașe. 
  • Primarul se laudă cu proiectele începute de PNL, cum este modernizarea flotei RATBV, construirea creșei de pe Apollo, a grădiniței din Tractorul sau de proiectul de reabilitare a fostei Bănci Săsești. Probabil că, în scurt timp, domnul primar va merge sa mângâie pereții Băncii Săsești (fostul sediu Bancorex - n.r. ), așa cum a făcut cu cei de rigips de la grădinița de pe strada Ioan Popasu. Aș vrea să îl văd pe primar că merge să mângâie pereții făcuți de el, nu pe cei făcuți de alții.
  • Am depus de mai bine de o jumătate de an un proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități pentru anumite categorii de călători ai RATBV, pentru pensionari, studenți sau voluntarii implicați în ajutarea refugiaților din Ucraina. Conform Codului Administrativ, primarul avea obligația legală să îl introducă pe ordinea de zi a consiliului local în termen de 30 de zile. Ne plângem de poluare, dar nu facem nimic pentru a încuraja transportul în comun.
  • Sâmbătă seara (17 septembrie - n.r.) a fost o dezbatere publică privind noul Spital de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie.  Argumentul Primăriei  pentru organizarea acestei dezbateri într-o zi de sâmbătă a  fost că nu poate arhitectul. Nu există. Arhitectul a încasat bani pentru proiect și normal a fost ca el să își facă programul în funcție de cetățeni. Nu a fost o dezbatere ci o informare privind realizarea unui proiect similar unui spital de la Oradea. Chiar dacă au fost observații din partea medicilor specialiști, acestea nu vor fi luate în considerare. 
  • Decizia Curții de Conturi pusă intenționat la dispoziția consilierilor locali abia în timpul ședinței de plen (din 20 septembrie, n.r.). Nu am avut timp să o citim. Abia azi (joi - n.r.) am discutat cu colegii. Nu avem informațiile complete. Trebuie să primim întregul raport, cu toate paginile și anexele. De asemenea, trebuie să primim procesul verbal. Dacă avem toate aceste documente putem avea o imagine completă. În ședința, primarul a cerut doamnei de la Audit (Biroul de audit din cadrul Primăriei Brașov - n.red.) să se pună la dispoziție raportul integral, procesul verbal și raportul. După două zile de la ședință, nu avem documentația completă. Probabil că acest lucru s-a făcut deliberat, pentru a nu avea o imagine completă asupra situației. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Elita liceelor, la facultățile din Brașov: 70 de șefi de promoție au ales să continue la Universitatea Transilvania. Mesajul rectorului Ioan Vasile Abrudan: „Țineți-vă de treabă dacă vreți să vedeți lumea pe banii noștri”
04 NOIEMBRIE 2026

Elita liceelor, la facultățile din Brașov: 70 de șefi de promoție au ales să continue la Universitatea Transilvania. Mesajul rectorului Ioan Vasile Abrudan: „Țineți-vă de treabă dacă vreți să vedeți lumea pe banii noștri”

Ministrul Sănătății pornește la „vânătoare” de medici absenți de la cabinetele publice în favoarea celor private: „Dacă la 10.00 nu este în spitalul public, îl asigur că nu va mai fi în spitalul public”
04 NOIEMBRIE 2026

Ministrul Sănătății pornește la „vânătoare” de medici absenți de la cabinetele publice în favoarea celor private: „Dacă la 10.00 nu este în spitalul public, îl asigur că nu va mai fi în spitalul public”

FOTO. Un pietrar francez, chemat de Primărie să refacă zidul Canalului Graft, după tehnici tradiționale. Ce va face cu cablurile de sub zid, ce alimentează Maternitatea Brașov
04 NOIEMBRIE 2026

FOTO. Un pietrar francez, chemat de Primărie să refacă zidul Canalului Graft, după tehnici tradiționale. Ce va face cu cablurile de sub zid, ce alimentează Maternitatea Brașov