”Persoană rătăcită, recuperată de pe Valea Seacă. Schiorul a părăsit pârtiile amenajate, cu intenţia de a schia în pădure. Necunoscând conformaţia masivului, nu a mai reuşit să iasă înapoi în pârtii şi s-a rătăcit pe Valea Seacă”, au transmis, marţi seară, salvamontiştii din Poiana Braşov.Potrivit acestora, din cauza stratului gros de zăpadă, de peste jumătate de metru în unele locuri, întoarcerea la deal a fost imposibilă.
”O echipă formată din 2 salvatori montani a plecat în căutarea lui, iar după ce l-a găsit a decis evacuarea sa la vale, către Cheişoara. Aventura schiorului a început pe zi, dar s-a terminat după lăsarea întunericului, când a fost preluat cu maşina de o altă echipă şi dus înapoi în staţiune”, au mai precizat salvamontiştii.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!