Prima Pagina
Șase obiective turistice din Brașov vor fi iluminate arhitectural
Municipalitatea va ilumina arhitectural șase obiective din municipiul Brașov, respectiv Muzeului de Istorie Brașov, sediul Primăriei Brașov, Poarta Șchei, Casa Junilor, Opera Brașov, strada După Ziduri. La sfârșitul lunii mai, Primăria Brașov a semnat, cu SC BIT Energy System SRL, un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate privind realizarea iluminatului arhitectural pentru 6 obiective din municipiul Brașov. Valoarea acestui contract este de 54.000 de lei (fără TVA). Durata contractului este de 90 de zile.
„Anul acesta vom continua proiectul nostru de realizarea a unui iluminat arhitectural pentru obiectivele importante ale orașului nostru. Am început cu Cetățuia, am continuat cu Rectoratul, iar ultimul proiect de iluminat arhitectural a fost cel al Teatrului Dramatic. Consider că cele trei proiecte au schimbat în bine imaginea orașului nostru, pentru că Brașovul este frumos și pe timpul nopții, și, tocmai de aceea, vreau să continuăm acest demers. Următoarele obiective sunt Casa Sfatului, Poarta Șchei, Casa Junilor, Opera Brașov, clădirea Primăriei Municipiului Brașov și zidul de apărare din zona După Ziduri. La sfârșitul lunii august, după ce vom avea SF-ul, sper să putem lansa licitația pentru proiectul tehnic și realizarea lucrărilor. Totodată, sper ca demersul nostru să fie preluat și de către proprietarii altor clădiri reprezentative ale orașului nostru, astfel încât să scoatem în evidență patrimoniul cultural al Brașovului, indiferent dacă este zi sau noapte”, a declarat primarul George Scripcaru.
Descrierea succintă a obiectivului de investiţii propus din punct de vedere tehnic şi funcţional:
a) destinaţie şi funcţiuni. Realizarea obiectivului presupune realizarea pentru fiecare obiectiv a unui sistem de iluminat arhitectural în vederea punerii în evidență a detaliilor constructive ale obiectivelor. Scopul este de punere în evidență a potențialului turistic și a patrimoniului cultural al municipiului Brașov.
b) caracteristici, parametri şi date tehnice specifice, preconizate. Reţeaua de alimentare cu energie electrică se va realiza în variantă subterană. Pentru fiecare obiectiv se va ţine cont de caracteristicile arhitecturale specifice ale construcțiilor.
c) nivelul de echipare, de finisare şi dotare, exigenţe ale construcţiei. Aparatele de iluminat vor fi echipate cu surse de tip LED, stâlpii de iluminat vor permite executarea legăturilor de tip intrare-ieşire în interiorul stâlpului şi vor fi prevăzuţi cu fante de acces şi capace de vizitare. Se vor preciza modurile de alimentare cu energie electrică pentru fiecare obiectiv în parte precum şi modul de interconectare cu reţelele de iluminat public învecinate. Sistemele vor fi dotate echipamente care vor permite reglarea perioadei de funcționare și de integrare în actualul sistem de telemanagement existent. Aparatele de iluminat vor fi montate pe fațadele clădirilor sau după caz încastrate în pardoseală cu lumină caldă și focalizare îngustă, medie sau largă în funcție de elementele ce vor fi scoase în evidență. Aparatele de iluminat montate pe fațade și cutiile de distribuție aferente nu vor influența vizual pe timp de zi obiectivele.
d) solictări specifice pentru anumite obiective. Pentru clădirea Primăriei se va realiza iluminat arhitectural pentru toate celor patru fațade ale clădirii. Pentru Muzeul de Istorie se va realiza iluminat arhitectural pentru toate celor patru fațade ale clădirii. Pentru Poarta Șchei se va realiza iluminat arhitectural pentru cele două fațade exterioare precum și pentru zona interioară. Pentru Casa Junilor se va realiza iluminat arhitectural pentru trei laturi, laturi care sunt vizibil. Pentru Opera Brașov se va realiza iluminat arhitectural pentru fațada situată spre strada Bisericii Române. Pentru strada După Ziduri se va realiza iluminat arhitectural pentru zidul vechi precum și un sistem de iluminat pietonal care va utiliza modele de stâlpi de iluminat și aparate de iluminat în concordanță cu zona istorică.
Prima Pagina
Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
După anunțul Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul de reabilitare și modernizare a etajului I al staționarului Mârzescu B, acolo unde funcționează Secția clinică de Oncologie medicală, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a decis să continue lucrările prin forțe proprii.
Hotărârea a fost luată în cadrul Comitetului Director, iar intervențiile vor fi realizate în principal cu implicarea angajaților spitalului, a anunțat conducerea, într-un comunicat de presă publicat azi, ca urmare a întrebărilor venite în ultimele zile din partea presei.
Renovare „pe module”, în etape
La începutul acestei săptămâni, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, împreună cu șefa Serviciului Tehnic, și alături de reprezentanții secției Oncologie – medicul șef, asistentul șef și personalul implicat – modalitatea concretă de organizare a lucrărilor. Astfel, s-a decis ca renovarea să fie realizată etapizat, pe module, a transmis managerul SCJU, dr. Dan Grigorescu, prin intermediul Biroului de presă.
Prima etapă vizează modernizarea a două saloane și a două grupuri sanitare, dintre care unul destinat persoanelor cu dizabilități. Intervențiile, care seamănă mai degrabă a niște „cârpeli”, față de lucrările de care Secția de Oncologie ar avea nevoie, includ refacerea instalațiilor, asigurarea dotărilor necesare, schimbarea pardoselii și înlocuirea tâmplăriei din lemn cu una conformă standardelor de acreditare și legislației în vigoare.
Lucrările au fost deja demarate, iar reprezentanții spitalului estimează că primul modul va fi finalizat în aproximativ 4-6 săptămâni, a anunțat SCJU.
Mesaj clar din partea conducerii
Deși în ultim perioadă au exista mai multe voci care au arătat spre situația precară în care se află secția de Oncologie, conducerea SCJUBv subliniază că demersul nu are legătură cu vreo acțiune de control, ci reprezintă o inițiativă menită să îmbunătățească condițiile oferite pacienților oncologici.
De altfel, în contextul retragerii partenerului inițial din proiect, spitalul a ținut să precizeze că lucrările de modernizare nu sunt abandonate, ci continuate din resurse proprii, într-un ritm adaptat posibilităților interne.
Reamintim că la începutul acestei luni, Codin Maticiuc a anunțat că Fundația Metropolis, pe care o reprezintă, renunță la proiectul pe care și-l propusese inițial, de a reabilita Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, situată în staționarul Mârzescu. Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, care a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg SCJU – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei.
Prima Pagina
Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.
Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:
„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”
Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.
Investitii
Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.
După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.
Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice
De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.
Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.
Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.
Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol
Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.
Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.
Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov21 de ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina17 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii23 de ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Prima Pagina23 de ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătate17 ore agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
