„În luna iulie, după ce municipalitatea a luat decizia creșterii numărului de ambalaje depozitate în schimbul contravalorii a două călătorii cu mijlloacele de transport în comun încărcate pe cardurile electronice de transport, gradul de colectare a crescut, dovadă că oamenii apreciază efortul bugetar făcut de primărie și cel comun, de reducere a cantității de deșeuri ajunsă la groapa de gunoi. Mai mult decât atât, pentru prima dată după câteva luni, plafonul alocat de municipalitate pentru eliberarea titlurilor de călătorie nu a mai fost depășit înainte de finalul lunii, toți utilizatorii putând să își revendice călătoriile gratuite, în baza tichetelor eliberate de cele trei automate de tip Reverse Vending Machine”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata, care se ocupă de colectarea, transportul și predarea recipientelor, către stația de sortare.În cele 11 luni de funcționare: - PETrică I, II și III au reușit să colecteze peste 3,2 milioane de PET-uri, doze de aluminiu și sticle, ajungând la o medie zilnică de peste 5.100 de ambalaje; - Municipalitatea a alocat 150.000 de lei lunar pentru acordarea titlurilor de călătorie, în scopul creșterii gradului de reciclare și interesului pentru utilizarea transportului în comun, în defavoarea autovehiculelor personale; - Cele trei aparate vor funcționa în continuare, de luni până duminică, în intervalul 8.00-18.00, până în luna octombrie, dată la care ar urma să fie introdus pe scară largă sistemul garanție-returnare (SGR), prin care consumatorii trebuie să plătească magazinului o garanție în bani pentru orice ambalaj de băutură cumpărat, sumă pe care o vor recupera la returnarea ambalajului.
07 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!