BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Educație › Şcoala va începe normal. Nu sunt luate în calcul s...

Şcoala va începe normal. Nu sunt luate în calcul suspendarea sau desfăşurarea cursurilor online, din cauza gripei. Ligia Deca: "Recomandăm purtarea măştii de protecţie"

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
06 IANUARIE 2023
Publicitate Reclamă
Şcoala va începe normal. Nu sunt luate în calcul suspendarea sau desfăşurarea cursurilor online, din cauza gripei.  Ligia Deca: "Recomandăm purtarea măştii de protecţie"
Cursurile şcolare vor fi reluate normal şi nu sunt luate în calcul suspendarea sau desfăşurarea online, a anunţat Ministerul Educaţiei după o şedinţă convocată de Ministerul Sănătăţii.
”Precizăm, înainte de toate, că şcolile se vor redeschide în condiţii normale şi nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid”, a transmis Ministerul Educaţiei după  întâlnirea convocată de Ministerul Sănătăţii, la care a participat ministrul Ligia Deca însoţită de secretarul de stat Sorin Ion. 
"Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri. Considerăm că după doi ani pandemici este foarte important să păstrăm ritmul şi să avem un procent mare de participare la cursuri!", a mai adăugat ministrul Educaţiei. 

Ministrul Educaţiei recomandă purtarea măştii de protecţie

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că recomandă purtarea măştii de protecţie de către cadrele didactice şi de către elevi, de luni, când este reluat procesul educaţional, precizând că trebuie realizat un triaj zilnic în familie, dar şi atunci când copiii intră la şcoală sau la grădiniţă.
 
"Considerăm că accentul, aşa cum am discutat împreună cu domnul ministru al Sănătăţii trebuie să fie pe prevenţie. Există o serie de măsuri recomandate. În primul rând, realizarea triajului zilnic, atât de către familii acasă, pe baza identificării eventualelor simptome şi, evident, urmate de izolarea copiilor acasă şi realizarea triajului zilnic, atunci când elevii intră la şcoală sau la grădiniţă. Este normal ca atunci când sunt simptome evidente să fie informaţi părinţii sau aparţinătorii legal. De asemenea, recomandăm, sigur, nu este obligatoriu, dar recomandăm purtarea măştii de protecţie de către cadrele didactice şi, de ce nu, şi de către elevi", a transmis ministrul Educaţiei.
Ligia Deca a precizat că trebuie să fie respectate măsurile de igienă şi trebuie aerisite încăperile.
"De asemenea, este important să fie respectate măsurile de igienă, dezinfecţia periodică a mâinilor şi a suprafeţelor. Foarte important, aerisirea periodică a încăperilor. Ştim că este sezon rece, însă este foarte important ca atunci când există pauze, încăperile să fie aerisite. De asemenea, în ceea ce priveşte comportamentele atunci când apar totuşi simptome tuse, strănut, este important să fie urmată eticheta în acest sens", a adăugat Ligia Deca.
 
De asemenea, Ligia Deca recomandă şcolilor să limiteze accesul persoanelor care nu au legătură cu procesul educaţional. Ea a mai menţionat că nu sunt motive pentru suspendarea cursurilor, iar atunci când vor apărea cazuri excepţionale va fi analizată fiecare situaţie, dorind ca procesul educaţional să continue în mod normal.
 
Conform Ministerului Educţiei, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, va fi luată în calcul încheierea unui protocol comun ME-MS.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu
09 NOIEMBRIE 2026

VIDEO-FOTO. Brașovul a deschis cel mai mare parc de street workout din România: 200 de mp de bare, spaliere și sac de box în aer liber, la Bartolomeu

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor
09 NOIEMBRIE 2026

Urmărire ca-n filme la Predeal: motociclist de enduro, reținut după ce a ignorat semnalul polițiștilor