BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Ședință maraton pentru adoptarea bugetului local a...

Ședință maraton pentru adoptarea bugetului local al municipiului Brașov. Propunerea primarului a fost amendată

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
04 FEBRUARIE 2023
Publicitate Reclamă
Ședință maraton pentru adoptarea bugetului local al municipiului Brașov. Propunerea primarului a fost amendată
Consilierii locali brașoveni au avut nevoie de aproximativ opt ore pentru a aproba bugetul local al municipiului, asta după ce aleșii și primarul au avut discuții interminabile pe tema unor amendamente la proiectul propus de primar.  În timpul ședinței, aleșii și primarul au avut grijă să se „înțepe”. Printre altele, primarul le-a reproșat consilierilor liberali că nu fac decât să blocheze primăria. Iar liberalii i-au reproșat primarului și consilierilor locali USR că și-au făcut un obicei din a-i certa pe aleșii care au opinii diferite. Pe de altă parte, PSD și-a adus „pe front” artileria grea, la ședință participând subprefectul Lucian Pătrașcu, el fiind cel care a depus, în numele partidului, o serie de amendamente. Cel puțin pentru un amendament (acordarea gratuității totale pe transportul în comun), subprefectul a fost acuzat de populism. De populism au fost acuzați și liberalii.  Într-un final, consilierii locali au adoptat mai multe amendamente depuse de social-democrați și de liberali, apoi au votat și bugetul. 

Ce amendamente au fost aprobate: 

  1. Studii de fezabilitate/documentații tehnice pentru:
  •  înființarea unei cantine la Școala Gimnazială nr. 30;
  • înființarea unei cantine la Școala Gimnazială nr. 13;
  •  înființarea unui ”parc multifuncțional” pe Dealul Melcilor
  •  mansardarea Școlii Gimnaziale nr. 8;
  • construire sală sport -  Seminarul Teologic Dumitru Stăniloaie;
  • modernizarea și extinderea Grădiniței nr. 5;
  • construire pasaj rutier peste calea ferată spre cartierul Bartolomeu Nord;
  • amenajarea unui orășel al copiilor.
2. Elaborarea de studii pentru înființarea unui campus școlar pe platforma Rulmentul; 3. Majorarea valorii trusoului pentru nou născuți de la 1.500 la 2.000 de lei; 4. Majorarea valorii tichetelor ,,Dar din suflet pentru seniori” de la 150 de lei la 200 de lei; 5. achiziția unui un container de depozitare la Școala 19.

Cheltuieli de peste 1,5 miliarde de lei 

Bugetul previzionat din acest an este structurat pe o estimare a veniturilor de 1,28 miliarde de lei, la care se adaugă excedentul bugetar din anul anterior. Bugetul de cheltuieli depășește 1,54 miliarde lei  - credite de angajament (1,44 milioane de lei - credite bugetare). În ceea ce privește investițiile, mare parte din bugetul acestui capitol provine din fondurile europene nerambursabile atrase anul trecut, acestea depășind veniturile din taxele și impozitele brașovenilor cu peste 20%. Pentru acest an, municipiul Brașov are deja în derulare proiecte cu finanțare europeană în valoare de 562 de milioane de lei, cărora li se vor adăuga proiectele aprobate pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 860,69 milioane de lei. Alte 270 de milioane de lei reprezintă proiectele depuse prin PNRR, aflate în faza de evaluare.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026

Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov