BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Fapt divers › VIDEO. Alertă în Bucegi după un semnal SOS misteri...

VIDEO. Alertă în Bucegi după un semnal SOS misterior. Salvamontiștii au pornit în căutarea unor turiști în zona valea Glăjeriei

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
26 AUGUST 2026
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
VIDEO. Alertă în Bucegi după un semnal SOS misterior. Salvamontiștii au pornit în căutarea unor turiști în zona valea Glăjeriei
Un semnal luminos repetitiv, asemănător unui SOS, observat din Valea Glăjeriei a declanșat marți seara o intervenție Salvamont în Bucegi. Salvatorii au ajuns până în zona Pichetul Roșu, iar ulterior au aflat cine se afla în spatele luminilor.

O alertă în Masivul Bucegi a mobilizat marți seara salvamontiștii brașoveni, după ce un turist cazat la o pensiune din Valea Glăjeriei a observat pe munte un semnal luminos repetitiv, asemănător unui semnal SOS. Sesizarea a fost făcută prin 112, iar salvatorii montani au pornit imediat spre zona indicată.

https://youtu.be/6SqNmKLID2o?is=ew56zRRWAwoluoBs

Lumina a fost confirmată de salvamontiști

O echipă de prim răspuns a formației Salvamont Râșnov s-a deplasat în teren și a confirmat că luminile puteau fi observate din zona Văii Glăjeriei. Salvatorii au început să înainteze către locul estimat de unde provenea semnalul. În paralel, la Brașov a fost pregătită o a doua echipă, pentru a interveni dacă situația ar fi impus-o.

Operațiunea a rămas în desfășurare până când a apărut o informație care a schimbat complet situația.

Două persoane au ajuns la Cabana Mălăiești

Ulterior, două persoane au ajuns la Cabana Mălăiești, iar discuțiile cu acestea au dus la clarificarea misterului. Potrivit Salvamont Brașov, luminile observate din Valea Glăjeriei proveneau de la cele două persoane. Turiștii erau în afara oricărui pericol și urmau să coboare spre Valea Glăjeriei.

Între timp, echipa de salvatori mobilizată în urma apelului ajunsese în zona Pichetul Roșu, însă semnalul luminos nu mai era vizibil, iar în teren nu exista un reper care să permită identificarea exactă a punctului din care provenise, a transmis Salvamont Brașov.

Salvamontiștii s-au retras după ce au avut confirmarea că turiștii sunt în siguranță

După ce situația a fost lămurită, salvatorii montani s-au retras din teren.

„Având în vedere că situația a fost clarificată, iar cele două persoane sunt în siguranță, salvatorii montani se retrag din teren.

Tratăm cu toată seriozitatea fiecare situație și fiecare sesizare primită, chiar și atunci când informațiile inițiale sunt incomplete, deoarece orice semnal observat în zona montană poate indica o persoană aflată în dificultate”, a transmis Sebastian Marinescu, coordonatorul Salvamont Brașov.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul
07 NOIEMBRIE 2026

Râșnov: apelurile la 112 pentru urși au scăzut cu peste 90% după montarea gardului electric, spune primarul

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat
07 NOIEMBRIE 2026

Parcarea de tip „Park & Ride” din Bartolomeu, tot cu bariera lăsată. Un termen de deschidere nu a fost anunțat

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei