Connect with us

Sport

Sfârșitul de săptămână în județul Brașov, marcat de concursuri sportive. Brașov Marathon nu este singurul concurs de atletism

Published

on

Sfârșitul de săptămână în județul Brașov e marcat de concursuri sportive.

Dacă încă nu te-ai înscris la cea de-a X- a ediție a Brașov Marathon, care se desfășoară în perioada 3 – 5 iunie, nu te descuraja, ai ocazia să participi la un astfel de eveniment în localitatea Recea, în data de 4 iunie. Anul 2022 marchează cea de- a XI-a ediție a Crosului Ion Ogoranu, o competiție de atletism, care se adresează persoanelor de toate vârstele. 

Cel care a inițiat proiectul este profesorul de educație fizică și sport, Nelu Avram, care își desfășoară activitatea didactică la Școala Gimnazială Recea și care ocupă, totodată, și funcția de vicepreședinte al ATEC Berivoi, o asociație non-guvernamentală din Țara Făgărașului, ce are ca scop promovarea turismului durabil, responsabil, precum și educația, sportul și cultura de calitate. Omul care a venit cu această idee spectaculoasă, de a îmbina sportul cu istoria, în anul 2020 a fost desemnat de Asociația Județeană de Atletism Brașov drept „Organizatorul Anului”.

 

 

Anul acesta, cei interesați au posibilitatea de a se înscrie atât la numărul de telefon 0744638563, cât și la adresa de email neluavram1@yahoo.com, fără a plăti taxă de participare, ceea ce ne face să le fim recunoscători celor care susțin crosul, de la părinți și administrația locală, la parteneri și sponsori (Primăria Recea, ATEC Berivoi, Normandia SRL, Mavido SRL, Bivam SRL, Fratu Com. SRL, Ecosal RE-LI-VO SRL, Ilojiv SRL, II Boeriu Cosmin, Ioana și Claudiu Judele, Breneșu Sorin, Ferma de pădure Racovița Berivoi, Asociația Județeană de Atletism, Poliția Recea, AVPS Munții Făgărașului, Școala Recea, TV NOVA, Făgărașul Tău, Salut Făgăraș, Avram Vision, Hantzy Kessler, Ambulanța SOS, Pensiunea Agroturistică Casa Avram). 

La eveniment sunt așteptați cei care doresc să facă mișcare în aer liber, să simtă spiritul competiției, să cunoască oameni noi și să socializeze. Pentru adulți înscrierile sunt deschise până în ziua competiției.

La întrecerea sportivă din Recea vă așteptă trei tipuri de trasee: cel de 1 kilometru, destinat preșcolarilor, cel de 2 kilometri pregătit pentru copiii de școală primară, iar cel mai lung, cel de 6 kilometri se adresează celorlalte categorii de vârstă. Nu există o limită de vârstă, ceea ce ne arată că sportul este pentru toată lumea.

Organizatorii vor oferi tuturor diplome de participare, însă, pentru cei ce vor urca pe podium sunt pregătite în afară de diplome și medalii, cupe, precum și tricouri, oferite pe baza categoriilor de vârstă și de sex. Sunt pregătite peste 120 de premii.

Traseele destinate copiilor vor începe la ora 9.00, având ca loc de start – Căminul cultural din Recea, iar cel de 6 kilometri se va desfășura imediat după finalizarea celorlalte două, cu spațiu de pornire -parcarea Mănăstirii Berivoi. Pentru ultimul cros există în plus – o limită de timp, respectiv o oră. Este de reținut faptul că – este interzisă abaterea de la traseul prestabilit, dar și faptul că participanții trebuie să fie de acord cu utilizarea gratuită a materialelor realizate în timpul crosului, în vederea promovării lui. Concurenții vor primi la început un bilet de ordine și nu vor putea abandona competiția fără a se întoarce la punctul de start/sosire. 

Evenimentul este organizat în memoria unuia dintre luptătorii împotriva comunismului, care și-a desfășurat activitatea de rezistență armată anticomunistă în zona Făgărașului, Brașov. Din cauza opresiunii arătate eroul Ion Gavrilă Ogoranu, a fost condamnat la moarte, dar timp de aproape trei decenii a fugit nelăsându-se prins până în ’76. Soția sa i-a cerut în scris președintelui Richard Nixon ajutorul, acesta salvându-l pe Ogoranu din fața unei execuții iminente.  

Vă încurajăm să participați la astfel de evenimente, atât din perspectiva menținerii formei și rezistenței fizice, a sănătății, cât și din perspectivă socială, evenimentele de acest gen dându-vă șansa să socializați cu persoane care au, de asemenea, un stil de viață asemănător.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.

„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.

Mulți, puțini, banii trebuie asigurați

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.

„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.

Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.

„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.

„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.

Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov

Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.

Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).  

De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.

Număr record de țări participante

La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.

Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.

Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:

– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;

– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;

– Biatlon la Cheile Grădiștei;

– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);

– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;

– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;

– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;

– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);

– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);

– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei. 

Continue Reading

Prima Pagina

Tragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!

Published

on

Echipa de liga 2 feminin de la Kids Tâmpa va avea parte de un parcurs spectaculos în grupele Cupei României, urmând să întâlnească adevărate forțe ale fotbalului românesc. Fetele pregătite de Bogdan Gordaș și Emilian Astroi vor întâlni campioana en titre Farul Constanța, și alte două echipe foarte bune, Poli Timișoara și Poli Iași.

Bogdan Gordaș, antrenor principal Kids Tâmpa, Liga 2 feminin:

„Tragerea la sorți ne-a adus adversari puternici în Cupa României. Cu toate acestea suntem bucuroși să fim între primele 16 echipe din țară și de asemenea, că vom avea parte de meciuri tari. Fetele au muncit mult de-a lungul anilor și cu această participare în grupele Cupei României putem spune că a venit momentul în care avem ocazia să jucăm la un alt nivel. Farul Constanța este campioana României în ultimii doi ani în Liga 1, Poli Timișoara a terminat pe locul 1 în Liga 2 sezonul trecut și acum este în play-off-ul Ligii 1, iar Poli Iași se află în prima parte a clasamentului din Liga 2. Cu toate acestea, vedem partea bună a lucrurilor, și anume că vom avea ocazia să jucăm împotriva unor echipe experimentate, iar acest lucru le prinde bine fetelor, pentru că vor lua contact cu un nivel superior, la care îmi doresc să ajungem și noi în anii următori. Cu siguranță vom face tot ce ține de noi pentru a avea prestații cât mai bune.”

Pentru Kids Tâmpa, această calificare între primele 16 echipe din țară reprezintă nu doar o performanță, ci și confirmarea unui proiect care a crescut frumos an de an.

Continue Reading

Prima Pagina

Turturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor

Published

on

Handbaliștii de la Clubul Sportiv Orășenesc Teutonii Ghimbav au debutat cu o victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Primul meci a fost pe teren propriu, cu Dynamic Zalău, iar partida a fost câștigată de handbaliștii ghimbășeni la șase goluri diferență.

Partida a fost una în care cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Confruntarea a început în forță, cu multe reușite din partea ambelor echipe. Teutonii s-au distanțat destul de repede, apoi a urmat o perioadă în care oaspeții au recuperat din teren, însă Teutonii s-au regrupat repede și au dominat finalul primei reprize. La fel s-a desfășurat și cea de-a doua repriză, când oaspeții au pierdut orice șansă să schimbe soarta partidei cu mai bine de 3 minute înainte de finalul partidei.

Piesa de rezistență a Teutonilor a fost portarul Radu Turturică, intervențiile lui fiind decisive în momentele mai dificile pentru handbaliștii ghimbășeni. Prin paradele lui, el a ridicat tribunele în picioare, iar numele lui a fost scandat de mai multe de ghimbășenii care au umplut sala de sport de la Ghimbav. În ceea ce privește atacul, cel mai bun marcator al Teutonilor a fost Mihaly Balasz, cu 10 reușite. Scorul final a fost 36-30 (la pauză 19-15).

Teutonii vor avea următorul meci acasă cu CSA Steaua București, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18.00.

Continue Reading

Trending