Connect with us

Cotidian

Sfatul specialiștilor în silvicultură pentru pădurile Brașovului: se poate îmbunătăți ce există. Care este poziția lor față de „Proiectul Brassovia”

Published

on

Înființarea Ariei Naturale Protejate de Interes Local Brassovia nu este o prioritate pentru Brașov, a fost una dintre concluziile workshopului moderat de Ionuț Banciu – secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – ce s-a desfășurat în 21 octombrie la Universitatea Transilvania din Brașov. La eveniment au participat specialiști ai Universității Transilvania din Brașov, ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, precum și reprezentanți ai unor ONG-uri. După aceste prime discuții, organizatorii au anunțat că vor veni în fața Consiliului Local Brașov cu un set de propuneri ce vizează gestionarea pădurilor Brașovului.

Acest workshop a fost organizat în contextul în care,  la mijlocul lunii octombrie, primarul Brașovului, Allen Coliban a anunțat că va reveni în Consiliul Local Brașov cu propunerea de înființare a Ariei Naturale Protejate de Interes Local Brassovia. 

Alternativa la Brassovia 

Una dintre constatările specialiștilor care au participat la workshop a fost că pădurile Brașovului sunt foarte bine gestionate, iar înființarea ariei protejate de interes local nu ar veni neapărat cu un plus. De altfel, ei au amintit că în jurul Brașovului există deja arii protejate – Tâmpa, Stejăriș, Postăvarul- iar dacă autoritățile locale sau brașovenii vor unele schimbări, pot propune modificarea planurilor de management sau a amenajamentelor silvice – documente ce trebuie actualizate anul viitor. 

„Peste 60% din pădurile propuse a fi incluse în Parcul Brassovia sunt deja protejate. În cadrul acestei dezbateri, la care au participat reprezentanți ai Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, ai Universității Transilvania, ai unui institut de cercetare, ai organizațiilor de protecția mediului am pus pe masă toate opțiunile și am încercat să comunicăm ce putem face pentru pădurile Brașovului, mai simplu, mai eficient și mai repede, adică în aproximativ un an, nu peste doi sau trei ani, când ar putea fi implementat proiectul ariei protejate de interes local. Cred că putem adapta și îmbunătăți ce există, astfel încât cetățenii să fie în siguranță în păduri”, a argumentat secretarul de stat Ionuț Banciu. 

Se poate rezolva și problema „pădurii parc”

În acest moment, în jurul Brașovului sunt aproximativ 400 de hectare de pădure parc, în care se pot amenaja zone de agrement. De altfel, chiar și pentru a se putea amenaja traseele de mountain-bike din Poiana Brașov a fost nevoie de includerea unor suprafețe de fond forestier în categoria „pădure parc”. 

În viitor, specialiștii în silvicultură susțin că suprafața de pădure parc din jurul Brașovului ar putea fi extinsă, având în vedere că există 3.000 de hectare de pădure care ar putea fi incluse în această categorie. Demersurile sunt simple, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Mediului: este nevoie de un studiu nu foarte complicat și de o decizie a Ministerului Mediului, iar procedurile se pot încheia într-un an sau un an și jumătate. Demersurile se pot face în momentul în care se actualizează planurile de management și amenajamentele pentru pădurile Brașovului. 

 

Unde se pot amenaja zone de agrement și evenimente culturale 

În anul 2019, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt începea un studiu (care a inclus și o cercetare sociologică), finanțat cu bani europeni, prin care au fost evaluate funcțiile recreative a pădurilor și au fosot analizate scenarii de dezvoltare a infrastructurii. 

„Am analizat noi posibile poteci, dar și îmbunătățirea unor căi de acces, astfel încât să devină locuri de recreere. De asemenea, am identificat zone care pot fi dezvoltate amenajări pentru activități socio-culturale, cum ar fi unele zone de pe Drumul Crucur – care face legătura între Noua și Valea Timișului – dar și în Valea cu Apă – între Tâmpa și Masivul Postăvarul”, a declarat coordonatorul proiectului, Șerban Davidescu.

Cerere mare pentru lemnul de foc 

„Trebuie să ținem cont și de aspectele pragmatice, pentru că în timpul discuțiilor s-a ridicat și problema lemnului de foc. Sunt oameni care, în această criză energetică sunt îngrijorați”, a mai spus Ionuț Banciu în timpul dezbaterii de vineri.

De altfel, mai mulți participanți au ridicat această problemă, iar reprezentantul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Mihai Zup, a declarat că anul acesta au fost depuse 1.114 cereri pentru lemn de foc, cantitatea totală solicitată fiind de 12.112 metri steri. „Este o cantitate foarte mare”, a menționat Zub. 

Practic, în viziunea specialiștilor, gestionarea fondului forestier al municipiului Brașov ar trebui să se facă și în continuare ținând cont de interesele cetățenilor, așa cum s-a făcut de aproximativ 100 de ani. În opinia lor, prin îmbunătățirea reglementărilor actuale (planuri de management, amenajamente silvice) se pot amenaja noi poteci, trasee pentru bicicliști, zone pentru activități socio-culturale, dar se poate extrage și lemn de foc.

Pentru toate aceste activități, propunerea este să se aloce zone diferite din fondul forestier, asta pentru a nu apărea eventuale conflicte sau nemulțumiri. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending