BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › Sondaj: AUR își menține avansul în intenția de vot...

Sondaj: AUR își menține avansul în intenția de vot, PNL urcă spectaculos, iar PSD coboară pe poziția a treia

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
08 IULIE 2026
Publicitate Reclamă
Sondaj: AUR își menține avansul în intenția de vot, PNL urcă spectaculos, iar PSD coboară pe poziția a treia
AUR își menține prima poziție în intenția de vot, potrivit unui nou sondaj al Agenției de Rating Politic. PNL înregistrează cea mai mare creștere și urcă pe locul al doilea, în timp ce PSD coboară pe poziția a treia, iar peste jumătate dintre respondenți spun că niciunul dintre candidații propuși pentru funcția de premier nu este potrivit.

AUR rămâne principala opțiune electorală a românilor, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Agenția de Rating Politic. Formațiunea condusă de George Simion este creditată cu 36,4% din intențiile de vot, în ușoară creștere față de luna aprilie, când înregistra 35,8%.

PNL crește vizibil, USR scade ușor față de aprilie 2026

Cea mai importantă evoluție este însă cea a PNL. Partidul condus de Ilie Bolojan ajunge la 22,4% din opțiunile alegătorilor, cu peste opt puncte procentuale mai mult decât în aprilie, când era cotat la 14,2%. Creșterea îi aduce liberalilor poziția a doua în clasamentul preferințelor electorale.

În schimb, PSD pierde locul secund și coboară pe poziția a treia, fiind creditat cu 17,9% din intențiile de vot, față de 17,2% în urmă cu trei luni. USR este cotat la 10,5%, în ușoară scădere față de nivelul din aprilie, iar UDMR este aproape de pragul electoral, cu 4,9%.

S.O.S și P.O.T nu ar mai face pragul electoral pentru Parlament

Sondajul indică și dificultăți pentru partidele mai mici. S.O.S. România ar obține 2,9% din voturi, iar POT doar 1,3%, ambele formațiuni fiind sub pragul electoral necesar pentru intrarea în Parlament.

Românii nu vor Guvern minoritar PNL susținut de AUR

Respondenții nu văd în susținerea unui guvern minoritar de către AUR o soluție pentru depășirea actualei crize politice. Varianta unui executiv minoritar în jurul PNL este susținută de doar 4% dintre cei intervievați, iar una în jurul PSD de 3,7%.

În ceea ce privește funcția de prim-ministru, peste jumătate dintre participanții la sondaj (56,1%) consideră că niciuna dintre variantele vehiculate până acum nu este potrivită. Dintre numele testate, Sorin Grindeanu este preferat de 11,5% dintre respondenți, iar Siegfried Mureșan de 8,7%.

Sondajul Agenției de Rating Politic a fost realizat în perioada 30 iunie – 3 iulie, prin interviuri telefonice și online, pe un eșantion de 1.774 de persoane. Marja de eroare este de ±2,8%.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl
08 NOIEMBRIE 2026

RO-ALERT la Ghimbav: Urs semnalat în zona magazinului Lidl

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov
08 NOIEMBRIE 2026

ACUM 2026. Trecutul comunist, prin ochii tinerilor: aproape 100 de elevi și studenți au transformat memoria comunistă în scurtmetraje la Brașov

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
08 NOIEMBRIE 2026

Voia uniformă de polițist, dar a ajuns în arest! Candidat prins cu un „mini studio” de fraudă, la admiterea la Școala de Agenți de Poliție Câmpina