BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Investitii › Spitalul din Zărnești intră în extindere. Lucrăril...

Spitalul din Zărnești intră în extindere. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a unității sanitare

S
De Sebastian Aldea
08 SEPTEMBRIE 2026
Publicitate Reclamă
Spitalul din Zărnești intră în extindere. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a unității sanitare

Spitalul Orășenesc Zărnești va intra într-un amplu program de modernizare. Proiectul va fi implementat de Primăria Zărnești, care a depus documentațiile necesare la Direcția Județeană de Mediu Brașov în vederea obținerii acordului de mediu.

Prin acest proiect, Corpul A al spitalului va fi extins cu un etaj 2 complet și un etaj 3 parțial. De asemenea, corpurile A, B și C vor fi eficientizate energetic și dotate panouri fotovoltaice și pompe de căldură.

Totodată, proiectul mai prevede realizarea unor lucrări necesare obținerii autorizației la incendiu. Astfel, vor fi realizate două scări de evacuare noi, dar și un lift.

În memoriul tehnic depus la Direcția Județeană de Mediu Brașov se arată că investiția este necesară având în vedere că, până în prezent, clădirea spitalului nu a fost modernizată și de-a lungul timpului a suferit degradări atât la partea de construcție cât și la instalațiile aferente acesteia, toate fiind cu durata de viată depășită.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent  de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026

Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“