Connect with us

Cotidian

Sport de masă la Brașov, dar să fie pe plus. CSM Corona Brașov vrea să crească contribuțiile pentru multe secții juvenile, în unele cazuri și de cinci ori

Published

on

Părinții care au copiii la mai multe secții ale clubului sportiv al municipalității brașovene, CSM Corona, ar putea scoate mai mulți bani din buzunar, începând din 1 septembrie. Conducerea clubului vrea să majoreze contribuțiile pentru mai multe secții, iar decizia va fi supusă aprobării Consiliului Local Brașov în ședința de plen de miercuri. Pentru unele secții, majorarea va fi chiar și cu 200 de lei.

Conform proiectului de hotărâre, pentru toate secțiile și pentru toate grupele de vârstă va fi aplicat un tarif unic: 250 de lei pe lună. Vor exista, însă, și unele facilități. Mai exact, de o reducere de 50% vor beneficia sportivii care provin din familii monoparentale, sportivii orfani, sportivii cu frați sau surori legitimați la CSM Corona sau sportivii legitimați la cel puțin două secții ale clubului. De asemenea, vor beneficia de gratuitate sportivii componenți ai loturilor naționale (la termenul de plată scadent), sportivii cu dizabilități și sportivii ce provin din orfelinate.

Sportul juvenil, perceput ca o „investiție pe termen lung”

CSM Brașov are ca principală sursă de finanțare bugetul local, iar un obiectiv al acestui club ar trebui să fie încurajarea practicării sportului de către cei mici, fără ca obținerea unor performanțe remarcabile să fie un scop în sine, ci un efect al talentului, muncii, susținerii din partea părinților și implicării antrenorilor.

Numai că din referatul de aprobare a proiectului de hotărâre rezultă o viziune ușor diferită:

„CSM Corona Brașov este un club sportiv, de drept public cu personalitate juridică, înființat ca instituție publică în subordinea Consiliului Local al Municipiului Braşov în baza HCL nr. 235/29.03.2019, având drept obiect de activitate performanța, selecția, pregătirea şi participarea la competițiile interne şi internaționale, club care promovează şi exercită sportul de performanță, iar prin întreaga sa activitate depune eforturi pentru descoperirea de talente sportive pe care le instruieşte astfel încât să ajungă la un nivel ridicat de măiestrie sportivă având ca scop obținerea rezultatelor sportive notabile (…) Experiența acumulată care ne arată că rata de abandon a activității sportive de performanță în rândul copiilor care activează în cadrul grupelor de iniţiere şi consolidare este relativ crescută, nejustificându-se pe termen lung investițiile financiare integrale, mai ales în cazul utilizării banilor publici”.

Miza ascunsă, creșterea veniturilor?

Dacă noile tarife vor fi aprobate, va fi anulată o hotărâre de Consiliu Local din anul 2020, prin care erau prevăzute tarife diferențiate, de cele mai multe ori mai mici de 250 de lei. De exemplu, contribuția de pregătire sportivă la secția de polo (juniori I) este de 50 de lei, de cinci ori mai mică decât cea propusă acum.

În cazul fotbalului, un sport extrem de popular, contribuția stabilită prin hotărârea din 2020 este de 70 de lei (inițiere, până la U14) și va ajunge la 250 de lei. Cu alte cuvinte, pentru fiecare copil care practică fotbalul, Corona va încasa, în plus, 180 de lei.

În aceste condiții, nu este exclus ca „rata de abandon” invocată de conducerea Coronei pentru a justifica instituirea contribuției de 250 de lei să crească, având în vedere că părinții vor fi supuși unei presiuni financiare suplimentare.

Prețuri „ca la privat”, la clubul finanțat din bani publici

Chiar dacă beneficiază de finanțare consistentă de la bugetul local, dar și, cu titlu gratuit, de infrastructura sportivă amenajată din bani publici, CSM Corona urmează să aibă contribuții similare unor cluburi private. De exemplu, la ACS Kids Tâmpa Brașov, un club 100% privat, contribuția este de 200 de lei pe lună la fotbal feminin și de 250 de lei pe lună pentru restul disciplinelor.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Trending