BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan › Strada 13 Decembrie va fi lărgită la 6 benzi, într...

Strada 13 Decembrie va fi lărgită la 6 benzi, între pasajul CF şi Coresi. Investiţia este estimată la peste 10,6 milioane lei

B
De BvM
22 AUGUST 2018
Publicitate Reclamă
Strada 13 Decembrie va fi lărgită la 6 benzi, între pasajul CF şi Coresi. Investiţia este estimată la peste 10,6 milioane lei
Strada 13 Decembrie va fi lărgită, pe tronsonul de la pasajul CF până la intersecţia cu starad Henri Coandă, urmând să aibă şase benzi de mers. Lucrările au început deja la capătul dinspre Sânpetru.  Investiţia va costa 10,676 milioane lei cu TVA inclus, din care 8,969 milioane lei cu TVA inclus reprezintă valoarea estimată a investiţiei în construcţii şi montaj, iar restul, valoarea proiectării. 
„În acest moment, circulaţia auto pe strada 13 Decembrie, pentru legătura cu centrul oraşului se desfăşoară cu blocaje la orele de vârf, dimineaţa între orele 7.30 – 9.00 şi după masă între orele 16.00 – 18.30. Deschiderea centrului Comercial Coresi, dezvoltarea rezidenţială adiacentă străzii 13 Decembrie precum şi dezvoltarea rezidenţială care aparţine de comuna Sânpetru, a condus la un spor de trafic în această direcţie şi a creat un disconfort suplimentar constând din ambuteiaje, în special pe tronsonul situat între intersecţia 13 Decembrie – bulevardul Gării  şi centrul comercial situat în intersectia 13 Decembrie cu strada Zaharia Stancu“, se arată în documentaţia care a însoţit proiectul de hotărâre prin care au fost aprobaţi ieri, indicatorii tehnico-economici. 
Conform planului de lărgire a arterei, avizat de Comisia de Circulaţie a primăriei Braşov, între pasajul CF (pasajul de cale ferată) de la Făget și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Henri Condă, vor fi amenajate câte două benzi, astfel că drumul va ajunge de la 4 la 6 benzi. Planul de lărgire a străzii: 
  • De la pasajul CFR la Făget, până la strada Turnului,  strada se va extinde cu două benzi înspre parcul de la Tractorul și   se va amenaja un acces separat cu bandă de refugiu  pentru a asigura  accesul mai facil spre strada Octavian Goga. 
  • Sensul giratoriu de la Independenței va fi extins. Acesta va avea trei benzi de circulație, un diametru total de 26 m diametru. Rondul va fi mutat câțiva metri spre magazinul Lidl, iar raza acestuia va fi mărită.
  • La intersecția străzilor 13 Decembrie, Camil Petrescu și Metalurgiștilor se va amenaja un nou sens giratoriu.
  • Pe segmentul cuprins între giratoriul de la Lidl și giratoriul de la Coresi, strada 13 Decembrie se va lărgi cu câte o bandă pe fiecare sens.
  • După Complexul Comercial Coresi, până la giratoriul de la intersecția cu strada Henri Coandă, artera va fi extinsă cu două benzi, ambele pe latura dinspre noile ansambluri rezidențiale din cartierul Tractorul.   
George Scripcaru, primarul municipiului Braşov: „Am început prima etapă, cea mai simplă. Urmează o a doua etapă care cuprinde segmentul cuprins între intersecţia de la Făget şi intersecţia cu strada Turnului. Eu sper să începem lucrările până la sfîrşitul anului sau cel mai târziu în prima parte a anului viitor, în funcţie de cum terminăm documentaţiile tehnice care sunt mai complicate. Acolo, împreună cu reprezentanţii CFR Infrastructură am găsit o soluţie pentru pasajul de cale ferată care trece peste strada 13 Decembrie, care va trebui puţin modificat. După pasajul de cale ferată trebuie să relocam reţeaua de alimentare cu energie electrică a troleibuzelor şi a altor utilităţi înspre parc. De asemenea, trebuie să mutăm şi trotuarul în intreriorul parcului, astfel încât să avem posibilitatea de a corela largirea cu celălalt tronson de drum. Practic, de la intersecţia străzii 13 Decembrie cu bulevardul Gării, până la noile cartiere din zona Coresi, vrem să realizăm încă o bandă de circulaţie”. 

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
10 NOIEMBRIE 2026

Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov
10 NOIEMBRIE 2026

FOTO. „Furnalul” de lângă lacul din Noua, greu de sancționat. Politia Locala nu a reușit, problema va fi pasată Gărzii de Mediu Brașov

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026

Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie