BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Taxiurile din Braşov, tarife mai mari începând de ...

Taxiurile din Braşov, tarife mai mari începând de luni

O
De Otilia Comsa
14 FEBRUARIE 2019
Publicitate Reclamă
Taxiurile din Braşov, tarife mai mari începând de luni
Taximetriştii din municipiul Braşov vor creşte tarifele pe kilometri, începând săptămâna viitoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, începând din 18 februarie, Municipalitatea va începe eliberarea noilor avize pentru majorarea tarifelor, având în vedere că în conformitate cu prevederile legale, aceste tarife trebuie susţinute de administraţia locală, în baza justificării prezentate de solicitant. Primii care îşi vor primi avizele sunt taximetriştii care funcţionează ca PFA-uri.  Astfel, tariful de taxi, pe timp de zi, va fi de minim 2,19 lei/kilometru, iar pe timp de noapte, de 2,6 lei/kilometru.
„Până în prezent au depus notificări 260 de persoane fizice autorizate (PFA, n.r) dintr-un total de 320, 3 întreprinderi Individuale dintr-un total de 5 şi 250 de firme, care deţin 764 de autorizaţii taxi, dintr-un total de 349 de firme cu 1105 autorizaţii. Eliberarea documentelor de avizare a noilor tarife se va face prin intermediul dispeceratelo. Odată cu eliberarea acestor avize şi după modificarea tarifelor din aparatele de taxat şi afişarea lor, taximetriştii pot utiliza noile tarife“, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
În prezent, majoritatea taxiurilor utilizează tariful de 1,99 lei/km pe timp de zi şi tariful de 2,3 lei/km pe timp de noapte. Tariful pe timp de zi este valabil între orele 6.00-22.00, iar cel pe timp de noapte, între 22.00-6.00. În legislaţia naţională care reglementează activitatea de taximetrie nu exista nici o prevedere legală cu privire la existenţa vreunui tarif perceput în afara localităţii. Astfel, singurele tarife legale sunt tarif maximal, care la Braşov este de 2,2 lei/km, aşa cum l-a aprobat Consiliul Judeţean. Pe timp de noapte acesta poate creşte cu maxim 50%, respectiv, la Braşov, poate fi 3,3 lei/km.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Accident grav pe DN13, în zona Feldioara. Traficul este blocat în ambele sensuri
10 NOIEMBRIE 2026

Accident grav pe DN13, în zona Feldioara. Traficul este blocat în ambele sensuri

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“