Transilvania Blues Festival ajunge la cea de-a VIII-a ediție și vine, în acest an, cu o schimbare importantă de format. Între 25 și 27 septembrie, festivalul se va desfășura în aer liber, la Bastionul Țesătorilor din Brașov.
Timp de trei zile, pe scena festivalului vor urca artiști din Italia, Statele Unite și Marea Britanie, iar programul va fi completat, în ultima seară, de o producție originală care combină blues-ul, cinematografia și tehnologia.
Vineri: blues din Italia, Chicago și Marea Britanie
Prima seară, vineri, 25 septembrie, începe la ora 19.00 cu Gloria and the Doctors, trio italian format din Gloria Turrini, Simone Scifoni și Riccardo Ferrini.
Proiectul combină blues, soul și influențe afro-americane și a obținut locul al doilea la European Blues Challenge 2026, desfășurat la Katowice. Cel mai recent album al formației, „Dat Nola Trip”, a fost înregistrat la New Orleans și îi are printre invitați pe Andy J. Forest și Roberto Luti.
Seara continuă cu Robbin Kapsalis & Giles Robson Band, un proiect care aduce pe aceeași scenă influențe de Chicago Blues, soul și rhythm & blues. Concertul va fi prima apariție în România pentru cei doi artiști în această formulă.
Sâmbătă: Chris Rand și John Németh
Sâmbătă, 26 septembrie, programul începe tot la ora 19.00, cu Chris Rand and the Heavy Echo.
Originar din Londra, Chris Rand este pianist, saxofonist și vocalist, iar proiectul său explorează zona de întâlnire dintre blues, jazz, soul și rhythm & blues. Concertul de la Brașov este anunțat ca o premieră pentru oraș.
Capul de afiș al serii este John Németh, unul dintre numele cunoscute ale blues-ului american contemporan. Câștigător al mai multor Blues Music Awards, Németh combină blues-ul cu soul, gospel și rhythm & blues și este cunoscut atât pentru vocea sa, cât și pentru interpretarea la muzicuță.
Duminică: „Nosferatu” întâlnește blues-ul psihedelic
Festivalul se încheie duminică, 27 septembrie, de la ora 20.00, cu „Blüesferatü – Eine Symphonie des Blues”, o producție originală realizată de muzicieni brașoveni.
Punctul de plecare este filmul expresionist german „Nosferatu – Eine Symphonie des Grauens”, din 1922, care va fi proiectat însoțit de o coloană sonoră de blues psihedelic interpretată live.
Producția a fost prezentată anterior la Castelul Bran și la TIFF Timișoara, iar pentru ediția din acest an vine cu elemente vizuale noi, instalații holografice și experiențe de realitate virtuală.
Componenta tehnologică este realizată cu sprijinul Universității Transilvania din Brașov, în cadrul proiectului european HEAT.
Festivalul se mută în aer liber
Pentru Transilvania Blues Festival, ediția din 2026 marchează și schimbarea spațiului de desfășurare. Bastionul Țesătorilor va găzdui pentru prima dată întregul program al festivalului în format outdoor.
Astfel, timp de trei zile, concertele vor avea loc într-unul dintre spațiile istorice ale Brașovului, administrat de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
Biletele pentru primele două zile costă 160 de lei în perioada de presale și 200 de lei în ziua concertului. Pentru spectacolul de duminică, prețul este de 70 de lei în presale și 100 de lei în ziua evenimentului. Abonamentul pentru toate cele trei zile costă 320 de lei în presale.
Biletele sunt disponibile prin platformele iabilet.ro și ambilet.ro.
Transilvania Blues Festival este organizat de Asociația Transilvania Arts & Events și se desfășoară între 25 și 27 septembrie 2026, la Bastionul Țesătorilor din Brașov.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!