Cotidian
TRANSILVANIA CREATIVE CAMP: Un proiect original al Universității Transilvania va ajuta la promovarea internațională a patrimoniului cultural din Țara Lăpușului
Transilvania Creative Camp, un proiect original al Facultății de Sociologie și Comunicare a Universității Transilvania din Brașov, revine în acest an, după o pauză de șapte ani, provocându-i pe studenții români și străini să lucreze din nou împreună, în cadrul unei școli de vară în care vor învăța să descopere, să interpreteze și să promoveze moștenirea celor mai autentice destinații din România.
Transilvania Creative Camp se va desfășura în perioada 1 – 7 septembrie 2023 în localitatea Târgu Lăpuș. În această perioadă participanții vor lua parte la cursuri și ateliere, desfășurate în sălile de clasă, dar și la activități de teren, în care studenții și elevii vor experimenta viața de zi cu zi din satele din Țara Lăpușului și vor încerca să o împartă apoi virtual, într-un mod cât mai autentic, cu potențialii vizitatori ai zonei.

Alături de cele două universități partenere care au fost implicate și în primele două ediții, respectiv Meisei University Tokyo (Japonia), cu un profesor și 6 studenți participanți, și Universita Politecnica delle Marche (Italia) (reprezentată de doi studenți), în acest an se alătură proiectului și alte universități. Din Germania se alătură trei studenți de la University of Applied Sciences din Hannover și doi studenți de la Heilbronn University of Applied Sciences. De asemenea, două universități din România, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara, sunt reprezentate fiecare de câte un profesor. Proiectul mai primește participanți și din alte țări: trei studenți de la University of Dunaujvaros din Ungaria, trei profesori de la The Pontifical University John Paul II din Cracovia din Polonia și un student de la School of Advanced Social Sciences Nova Gorica din Slovenia.
În acest proiect, cei 8 studenți ai Universității Transilvania din Brașov și 17 internaționali, cărora li se vor alătura cinci liceeni de la Liceul Teoretic Petru Rareș Târgu Lăpuș, vor colabora în cinci echipe de lucru, cu o distribuție echilibrată a competențelor participanților, pentru a cerceta și a promova destinația, prin prisma uneia din temele din cele propuse de organizatori în acest an: a) Tradiții, folclor și port popular; b) Biserici de lemn și istoria locurilor; c) Gastronomie; d) Meșteșuguri și munca câmpului în satele din Țara Lăpușului; e) Frumusețea și bogăția patrimoniului natural. Pentru realizarea acestor activităților din această fază, participanții vor culege datele prin interviuri directe, observație participativă, materiale foto și video și documentare sub îndrumarea specialiștilor în comunicare și cadrelor didactice implicate în proiect.

„Motivația alegerii Țării Lăpușului ca loc de desfășurare a acestui proiect derivă atât din factori emoționali, cât și din considerente practice. Acest loc are o semnificație specială pentru mine, fiindcă m-am născut în Târgu Lăpuș și am petrecut primii șase ani ai vieții acolo, și apoi toate vacanțele de elev și student. Așa cum s-a întâmplat și în anul 2016, atât Primăria Orașului Târgu Lăpuș, cât și Liceul Teoretic Petru Rareș, au furnizat un sprijin esențial. La provocarea de a promova o destinație autentică precum Țara Lăpușului către potențiali turiști culturali, cred că marea diversitate în privința competențelor și a experienței pe care o au participanții ediției din acest mă determină să fiu sigur că aceștia îi vor răspunde cu succes”, a declarat conferențiar dr. Florin Nechita, prodecan al Facultății de Sociologie și Comunicare și coordonator al Transilvania Creative Camp, într-un comunicat de presă.
„Suntem încântați de interesul manifestat de reprezentanții diverselor instituții universitare din numeroase țări în privința reluării unui proiect benefic pentru toți partenerii, la șapte ani de la inițierea sa. Țara Lăpușului se remarcă printr-un patrimoniu istoric, natural și tradițional bogat și autentic. Locuită de oameni harnici și primitori, această zonă oferă oportunități considerabile în ceea ce privește dezvoltarea turismului sustenabil în beneficiul comunităților locale” – a declarat Mitru Leșe, primar al orașului Târgu Lăpuș.
„Acest proiect nu doar că marchează un nou început, ci și stimulează idei noi de cercetare și generarea de cunoștințe noi. Rezultatele TCC 2023 vor fi prezentate în conferințe internaționale, iar studenții de la Meisei University vor integra experiența lor inclusiv în proiectele lor de absolvire. Prin colaborarea noastră, inclusiv prin cea de realizare de materiale promoționale vizuale și prezența pe platformele de socializare, cred vom captiva o largă audiență din Japonia. Acest aspect este deosebit de relevant pentru tineri, care se pot identifica mai ușor cu realizările colegilor lor. Pandemia ne-a făcut să reevaluăm scopul călătoriilor, iar proiectul nostru adoptă o abordare inovatoare, oferind turiștilor asiatici modalități unice și creative de a explora destinații în afara traseelor convenționale, iar Țara Lăpușului ar putea fi una dintre acestea”, a declarat, la randul său, profesorul Takanori Kawamata, coordonatorul proiectului din partea Meisei University Tokyo.
Participanții la TRANSILVANIA CREATIVE CAMP 2023 vor avea oportunitatea să se implice în numeroase schimburi care transcend culturile, naționalitățile și generațiile, explorând bogatul patrimoniu natural, istoric și cultural al zonei Țării Lăpușului. Informațiile acumulate în cadrul acestui proiect vor fi utilizate în cercetarea științifică, iar concluziile vor fi publicate în reviste academice naționale și internaționale. De asemenea, pe baza materialelor video înregistrate pe durata proiectului, se vor crea două filme de prezentare în limba japoneză despre Țara Lăpușului, acestea urmând să fie puse la dispoziția Primăriei Orașului Târgu Lăpuș și a celorlalte primării din zonă.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, acesta din urmă a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus despre asociație că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnul Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultață, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian3 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov2 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate2 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian3 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Pagina2 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătateo zi agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Stiri Brasov3 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
