„Majoritatea românilor s-au obișnuit să arunce uleiul după gătit, fie din comoditate, fie pentru că nu știu că acesta poate fi reciclat, pentru a proteja eco-sistemul. Ideea că reciclând uleiul uzat putem salva plantele și viețuitoarele este foarte vagă, în continuare, pentru mulți dintre noi, de aceea considerăm că trebuie vorbit permanent despre beneficiile acestui gest, mai ales că există mai multe opțiuni între care putem alege, funcție de timpul de care dispunem, de zona în care locuim sau de posibilitățile materiale. Spre exemplu, există firme care vin acasă și coletează uleiul de gătit folosit, avem posibilitatea să îl predăm direct în hipermarketuri, primind în schimb diferite alimente sau produse de uz casnic sau să îl predăm benzinăriilor, care oferă serviciu de colectare”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata.Ce se întâmplă când aruncăm uleiul de gătit uzat, la chiuvetă Atunci când aruncăm la chiuvetă uleiul de gătit folosit, acesta ajunge în sistemul de canalizare, poate înfunda ţevile şi produce defecţiuni în sistemele din staţiile de epurare a apei, iar costurile pentru remedierea acestor neajunsuri se vor reflecta în facturile noastre, susțin specialiștii din domeniul protecției mediului. Conform unor studii realizate la nivel mondial, un litru de ulei alimentar uzat care este aruncat în sistemul de canalizare poluează un milion de litri de apă.
“Uleiul de gătit uzat care ajunge în resursele naturale de apă formează o peliculă ce împiedică oxigenul să ajungă la plantele şi vieţuitoarele acvatice, iar acestea mor. Nu este de dorit nici să ajungă în pământ, pentru că uleiul alimentar folosit râncezeşte, poluează solul şi împiedică regenerarea acestuia. O dată ajuns nefertil, pământului îi ia mult timp să-și revină și să redevină productiv”, explică specialistul în colectare separată și reciclare.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!