BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Treceri de pietoni semaforizate la ieșirea din Bra...

Treceri de pietoni semaforizate la ieșirea din Brașov spre Sighișoara

S
De Sebastian Aldea
31 OCTOMBRIE 2017
Publicitate Reclamă
Treceri de pietoni semaforizate la ieșirea din Brașov spre Sighișoara
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Brașov a aprobat marți instalarea unor elemente de siguranță la mai multe treceri de pietoni. Astfel, la propunerea Poliției Municipiului Brașov, membrii comisiei au aprobat Iluminarea sau montare unor semafoare cu buton la cele 3 treceri de pietoni de pe DN 13 (la ieșirea din oraș spre Sighișoara), între pasajul Fartec și intersecția cu varianta ocolitoarei a municipiului, respectiv trecerea de pietoni de la Transgaz-Hotel Trifan, cea de la Metabras și cea de la piața de legume en-gros. Potrivit Primăriei Brașov, în cazul acestor treceri, cel târziu săptămâna viitoare vor fi depuse documentațiile necesare obținerii autorizațiilor de construire, urmând ca după eliberarea acestora acestora să fie începute și lucrările. Odată cu introducerea iluminatului public pe acest tronson de drum, investiție programată pentru anul 2018, aceste treceri de pietoni să fie și iluminate. 
 

Noutăți pe strada 13 Decembrie 

Tot în Comisia de Circulație s-a luat decizia montării unui semafor cu buton pe str. 13 Decembrie, în zona magazinului LIDL (după sensul giratoriu de la intersecția străzilor 13 Decembrie și Independenței). Acest semafor va fi corelat cu cel de la intersecția străzilor 13 Decembrie și Olteț, pentru a nu crea blocaje în sensul giratoriu. De altfel, în trecut, această trecere era „în cărți” pentru transformarea ei într-o „zebră inteligentă”. 
O altă decizie luată marți de specialiști a fost translatare trecerii de la sensul giratoriu 13 Decembrie-Zaharia Stancu (intrarea spre Coresi) la intersecția 13 Decembrie- Ștefan Baciu (zona blocurilor Urban) și montarea unui semafor cu buton.
Pe de altă parte, la propunerea Serviciului Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației din Primăria Brașov comisia a aprobat instalare semafor cu buton la trecerea pentru pietoni de pe str. Zizinului nr. 144, în zona viitorului Liceu Sportiv.
Pentru trecerile de pietoni de pe 13 Decembrie și de pe Zizinului, în zilele următoare se va depune solicitarea pentru eliberarea Certificatului de urbanism.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

S
Sebastian Aldea

Alte știri de interes

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
10 NOIEMBRIE 2026

Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator
09 NOIEMBRIE 2026

„Reginele fileului” au cucerit Brașovul: 58 de jucătoare, 7 echipe și 21 de meciuri la turneul de volei feminin amator

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie
09 NOIEMBRIE 2026

Aproape 40 de misiuni pe zi: pompierii brașoveni au avut mult de lucru în prima săptămână din noiembrie