Connect with us

Fapt divers

Turist prins sub bolovani în Munții Bucegi. Salvatorii montani brașoveni au solicitat ajutorul elicopterului SMURD

Published

on

UPDATE, ora 18.25:

S-a reușit preluarea victimei cu ajutorul elicopterului SMURD de la POA Brașov.

„Colegul nostru, Ciprian Lolu, a coborât prin troliere la locul intervenției, unde, împreună cu salvatorii montani aflați la sol, a imobilizat victima și a realizat extragerea acesteia în siguranță. Un rol esențial în desfășurarea eficientă a operațiunii l-au avut și Cătălin și Leo, ale căror simț civic, promptitudine și implicare au contribuit decisiv la localizarea și sprijinirea victimei până la sosirea echipelor specializate. În prezent, victima este transportată către Brașov, unde va fi predată unui echipaj medical și dusă la spital pentru investigații amănunțite”, a anunțat Salvamont Brașov.


UPDATE: ora 17.30

Doi salvatori montani care se aflau în zona Mălăiești au ajuns la victimă.


„În urma evaluării inițiale, s-a constatat că aceasta a suferit multiple traumatisme, dar este conștientă. Colegii ajunși la fața locului i-au imobilizat coloana prin aplicarea unui guler cervical și monitorizează persoana așteptând sosirea echipelor de sprijin pentru a decide cea mai sigură și eficientă metodă de extragere și transport către o unitate medicală. Se va încerca în continuare extragerea victimei cu ajutorul elicopterului, prin coborârea unui salvator montan prin troliere. În cazul în care această variantă nu va fi posibilă, va fi necesară o intervenție terestră, care va fi de durată”, au transmis reprezentanții Salvamont Brașov.

UPDATE: ora 16.55:

„Din informațiile pe care le avem în acest moment, este vorba despre o persoană de sex feminin, care făcea parte dintr-un grup de trei persoane. Grupul se afla pe Valea Pietrele în momentul în care doi bolovani s-au desprins din perete și au lovit victima. În acest moment, nu există alte informații suplimentare. Efectivele Salvamont aflate în intervenție se îndreaptă către locul accidentului, deplasarea făcându-se într-o zonă dificil accesibilă”, a transmis Salvamont Brașov.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Salvamont Brașov a anunțat că sâmbătă, în jurul orei 16.00, că, printr-un apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi.

„Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment. La fața locului se deplasează de urgență o echipă de prim răspuns din cadrul Salvamont Râșnov. De asemenea, a fost mobilizată o a doua echipă din cadrul Salvamont Brașov și a fost solicitat și sprijinul elicopterului SMURD”, a anunțat Salvamont Brașov.

Acțiunea este în desfășurare și vom reveni cu informații, pe măsură ce acestea vor fi transmise.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă

Published

on

Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.

Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației

Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.

La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar

Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.

Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.

Continue Reading

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Trending