BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Un fost manager de la Braşov preia conducerea CFR ...

Un fost manager de la Braşov preia conducerea CFR Călători

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
15 APRILIE 2021
Publicitate Reclamă
Un fost manager de la Braşov preia conducerea CFR Călători
Ovidiu Vizante va prelua conducerea CFR Călători, din data de 20 aprilie, înlocuindu-l pe Dan M. Costescu. Compania precizează că bugetul alocat în anul 2021 pentru investiţii în infrastructură feroviară este de 4,2 miliarde lei.
”Din data de 20 aprilie, conducerea companiei CFR Călători va fi preluată de Ovidiu Vizante, un profesionist cu experienţă vastă în logistică şi operaţiuni feroviare. Absolvent al unui master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât şi în sistemul public, când activat ca manager de trafic la regionala Braşov a CFR SA”, anunţă CFR Călători, într-un comunicat de presă. 
Specialităţile sale sunt managementul operaţiunilor, al bugetelor şi dezvoltarea de procese pentru creşterea vânzărilor. În domeniul privat, Ovidiu Vizante a fost director general al companiei Rail Cargo. 
”Compania CFR Călători are nevoie de o viziune de dezvoltare modernă, adaptată acestui deceniu. Transportul feroviar trebuie să redevină atractiv pentru români şi trebuie să poată reprezenta o alternativă ecologică la transportul auto”, precizează compania.
Bugetul alocat în anul 2021 pentru investiţii în infrastructură feroviară este de 4,2 miliarde lei.
”Dezvoltarea CFR Călători trebuie şi ea să ţină pasul cu dezvoltarea căilor de rulare. Astfel, principalele coordonate ale mandatului noului director general sunt: digitalizarea proceselor companiei; simplificarea proceselor de achiziţionare a biletelor; extinderea serviciilor adiţionale transportului de călători, de exemplu transportul de biciclete; creşterea parcului de vagoane-cuşetă şi de dormit; suplimentarea veniturilor din publicitate; elaborarea de pachete de călătorii pentru facilitarea transportului lucrătorilor către centre industriale; revitalizarea imaginii companiei”, mai arată compania.
La rândul său, Dan M. Costescu scrie pe Facebook că vine momentul în care îţi doreşti mai mult decât poţi face în prezent şi în care o schimbare este obligatorie.
”V-am obişnuit să împărtăşesc cu voi paşii pe care i-am gândit sau făcut în ultima perioadă. Astăzi am decis să fac o schimbare în plan profesional şi să mă despart de un loc în care am pus mult suflet în ultimul an, CFR Călători. A fost o perioadă foarte intensă în care priorităţile mele au fost dezvoltarea companiei şi protejarea colegilor mei. Am avut susţinerea echipelor din companie şi minister pentru această lupta la baionetă cu pandemia şi cu problemele care apar zilnic într-o asemenea companie. Vine însă momentul în care îţi doreşti mai mult decât poţi face în prezent şi în care o schimbare este obligatorie. Le doresc colegilor mei ceferişti succes în continuare şi să poată menţină cursul de dezvoltare şi modernizare a companiei, de creştere a ponderii transportului feroviar, aşa cum o fac toate companiile feroviare europene. Multa baftă, CFR Calatori!”, este mesajul acestuia.
Costescu este considerat un apropiat al lui Lucian Bode, fostul ministru PNL al Transporturilor și actual ministru de Interne. Costescu a fost ministru al Transporturilor timp de jumătate de an în guvernul Cioloș (2016), fiind remaniat din cauza întârzierii marilor proiecte de infrastructură.  

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție
09 NOIEMBRIE 2026

DN 1 Brașov-Făgăraș: lucrările intră în linie dreaptă, iar drumarii promit că reparațiile sunt gata în această săptămână... cu o condiție

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea
09 NOIEMBRIE 2026

Un punct termic dezafectat din municipiul Brașov devine centru de sprijin pentru persoanele cu autism. Unde se află centrul și cât va costa transformarea

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei
09 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Rupea se scumpește: factura pentru reabilitare crește de la 57 la aproape 66 de milioane de lei