Brașov Metropolitan
›Cotidian ›
Un muzician român a câștigat alegerile pentru prim...
Octavian Ursu, un german de origine română, a câștigat, duminică, alegerile pentru Primăria oraşului Görlitz (landul Saxonia), învingându-l pe candidatul extremei-drepte, anunță presa germană.
Ursu, candidatul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), l-a învins în turul doi de scrutin, desfășurat duminică, pe candidatul partidului Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreapta), fostul poliţist Sebastian Wippel.În primul tur, reprezentantul AfD se clasase pe primul loc, cu 36,4% din voturi, în timp ce Octavian Ursu, candidatul creştin-democr aţilor cancelarului Angela Merkel obținuse 30,3% din sufragii.
Potrivit digi24.ro, Octavian Ursu s-a născut în București, a absolvit Conservatorul, iar în 1990 a emigrat în Germania și s-a angajat ca solist-instrumentist la Filarmonica din Görlitz.
El a intrat în 2009 în CDU și în 2010 a preluat conducerea circumscripției municipale din Görlitz a formațiunii conservatoare. În 2014 el a fost ales în legislativul landului federal Saxonia, iar acum a devinit primar al acestui oraș, beneficiind și de un sprijin puternic din partea unor celebrități din lumea filmului și culturii din Germania, dar și din afara țării. Aceștia au semnat o scrisoare deschisă în care au făcut apel la populația din Görlitz să voteze „împotriva urii și ostilității, a izolării și discordiei”.
Acest sprijin nu este însă chiar neașteptat, deoarece industria filmului este o sursă importantă de venit pentru acest oraș din estul Germaniei, după ce mai multe pelicule faimoase au fost realizate la Görlitz, supranumit „Görliwood”: „The Grand Budapest Hotel”, „Inglorious Basterds” sau „Monuments Men”.
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Lovitură de teatru în dosarul „Mită pentru funcții“ de la Apa Brașov: judecătorii îl trimit înapoi la DNA, pentru că rechizitoriul nu e făcut cum trebuie
10 NOIEMBRIE 2026
Surpriză după urmărirea ca în filme de la Predeal: motociclistul fără permis „săltat” de Poliție este un fost concurent de la „Insula Iubirii“
10 NOIEMBRIE 2026
Patinoarul de la Baza Olimpia se deschide pentru noul sezon de iarnă, cu 225 de perechi de patine în plus
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!