Connect with us

Cotidian

Un pub din Brașov inventează reguli absurde și invinuiește Poliția Locală pentru ele, acuză un brașovean

Published

on

Un incident petrecut recent la terasa Dean’s Irish Pub & Grill (actualul O’Peter’s Irish Pub Brașov) ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt tratați clienții în unele localuri din oraș. Potrivit mărturiilor unuia dintre clienți, personalul localului ar fi invocat în mod fals intervenția Poliției Locale pentru a împiedica gruparea meselor de pe terasă, pentru ca un grup mai mare de 4 să stea în același loc, deși legea și regulamentele de urbanism nu interzic acest lucru atâta timp cât perimetrul legal nu este depășit.

„A venit Anca Zaharia la Brașov pentru lansarea celei mai recente cărți — Pământul Plath — și, după eveniment, un grup de 12 persoane am decis să bem o bere împreună. Am ales Dean’s. Am alipit 3 mese. Vine ospătarul și ne informează că ei ne-ar permite cu dragă inimă, dar nu le permite Poliția Locală să schimbe ”structura terasei” și să stăm la mese separate dacă vrem să rămânem.

Mi-a stat mintea-n loc. Nu lărgiserăm masa în afara terasei. Era același spațiu delimitat al terasei, doar că voiam să stăm împreună. Da’ noroc că trecea o echipă a Poliției Locale pe acolo chiar atunci. I-am oprit și i-am întrebat dacă ce ne spune ospătarul e real. Oamenii erau la fel de contrariați ca noi. Nu pricepeau de unde apar asemenea invenții”, a povestit sursa citată.

Situația a devenit cu atât mai absurdă cu cât echipa Poliției Locale locale care trecea pe la fața locului și căreia grupul i-a cerut lămuriri despre acest aspect, a confirmat că nu există nicio interdicție atâta timp cât mesele rămân în perimetrul terasei autorizate.

„Norocul numărul doi: ospătarul a ieșit din local exact în acel moment și i-am pus pe toți 3 față-n față. Polițiștii i-au explicat clar: atât timp cât nu depășim perimetrul legal al terasei, nu e nicio problemă să stăm împreună. Tânărul a dat din umeri, apoi s-a dus să-l cheme pe manager. Dar s-a întors tot singur, cu un alt mesaj: de fapt, „e politica localului“. Situația era atât de absurdă, încât nici polițiștii nu pricepeau de ce sunt folosiți drept scut.

Ne-am ridicat și am plecat. Nu nervoși, ci scârbiți. Pentru că putem accepta un refuz, dar nu o bătaie de joc. Iar nesimțirea servită cu calm managerial nu are scuză.

Și, din păcate, nu suntem primii clienți care au fost mințiți în acest mod. Câteva săptămâni mai devreme, cineva îmi povestise aceeași întâmplare. I-am spus atunci că nu se poate, că e prea tras de păr. Ei bine… se poate”, a mai spus sursa citată.

Ceea ce ar fi putut rămâne un incident izolat pare, totuși, să facă parte dintr-un tipar. Alte persoane au raportat experiențe similare în săptămânile anterioare: un refuz  de „politică internă”, pus pe umerii Poliției Locale Brașov.  Că doar-doar, clienții o să se înfurie pe autoritatea publică, nu pe managementul localului.

Postarea atrage atenția și asupra schimbării de management: localul se numește acum O’Peter’s Irish Pub Brașov, sub același brand care operează și în Cluj-Napoca, însă la intrarea de pe strada Republicii nu au fost făcute modificările.

Și la ei (O’Peter’s Irish Pub, n.n) consumam cât am locuit în Cluj. Dar nu se va mai întâmpla”, a conchis autorul postării.

De ce e important?

Această situație readuce în discuție un principiu simplu, dar esențial în HoReCa și nu numai: respectul față de client. Indiferent de politicile interne ale unui local, comunicarea trebuie să fie onestă, iar instituțiile publice – în acest caz, Poliția Locală – nu trebuie invocate abuziv pentru a justifica decizii comerciale.

Ne aflăm într-un oraș turistic al României, un oraș care pe timp de vară primește mii de turiști. Iar aceste mici „aspecte” sunt esențiale pentru buna desfășurare a comerțului, per total, și mai ales pentru construirea și promovarea unui brand pozitiv de destinație.

Minciuna ca metodă de relaționare cu clientul transmite un semnal îngrijorător despre profesionalismul unui business. Într-o perioadă în care industria HoReCa se luptă să-și păstreze clienții, astfel de practici pot avea efecte deloc fericite pentru imaginea unui brand – chiar și după o simplă schimbare de firmă.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending