„Din datele existente până în prezent a rezultat că, în fapt, după ce i s-a prezentat valoarea testării, respectiv 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, agentul de poliție i-a comunicat conducătorului să aștepte la autoturismul pe care îl conducea, cât timp acesta întocmea documentele legale de constatare. În timp ce polițistul scotea bonul cu valoarea aferentă testării, conducătorul auto a pus o sumă de bani în portbagajul autospecialei MAI. Agentul de poliție a refuzat suma de bani și, întrebându-l pe conducătorul auto, pentru ce îi este oferită, acesta i-a comunicat că dorește să fie ”iertat” și, în consecință, documentele de constatare să nu fie întocmite”, se arată în comunicatul DGA.Conform sursei amintite, momentele au fost înregistrat de bodycam-ul din dotarea polițistului. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, unde, sub coordonarea procurorului de caz, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
08 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!