Brașov Metropolitan
›Prima Pagina ›
Una caldă, alta rece, pentru brașoveni. De la 1 ia...
S
De Sebastian Aldea
19 DECEMBRIE 2018
Publicitate
Brașovenii ar putea plăti mai mult pentru gunoi de la 1 ianuarie 2019, când va intra în vigoare taxa de rampă de 30 de lei/tona de deșeuri depuse la rampă. Majorarea tarifului a fost solicitată de operatorii de salubritate care operează acum în oraș, însă, pentru ca noile tarife să intre în vigoare, este nevoie de o hotărâre de Consiliu Local. Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, dacă majorarea va fi aprobată, persoanele fizice din Brașov vor plăti o taxă de salubritate de 9,82 lei/persoană/lună, în loc de 7,31 lei/persoană/lună, cât este în prezent.
Pe de altă parte, Primăria Brașov a anunțat că la începutul anului viitor va fi implementat un sistem de colectare selectivă a deșeurilor în cartierele de blocuri. Mai exact, operatorii de salubritate vor amenaja în oraș puncte de colectare, unde oamenii merg cu deșeurile reciclabile, iar în schimbul cantității predate vor primi vouchere pe care le vor putea folosi la plata întreținerii. „În primă fază, vor fi amenajate 12 puncte de colectare, apoi numărul lor va crește până la 25. La fiecare punct de colectare, va exista câte un cântar și un operator. Practic, într-un fel, este o revenire la sistemul aplicat în urmă cu mulți ani, singura deosebire fiind că oamenii nu vor mai primi bani, ci vouchere”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. Acesta a anunțat că la punctele de colectare ce vor fi înființate în Brașov, un kilogram de hârtie sau carton va avea o valoare de 0,22 lei, fără TVA, un kilogram de plastic – 0,73 lei, un kilogram de metal – 0,44 lei iar un kilogram de sticlă – 0,048 lei.
Programul de colectare selectivă a deșeurilor vine în contextul în care, potrivit OUG 74 din 2018, în anul 2019, la nivel național, 42% din cantitatea de deșeuri trebuie să fie reciclată (să intre în economia circulară).
Publicitate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.
Autentificare
Alte știri de interes
10 NOIEMBRIE 2026
Tunelul de pe Autostrada Sibiu-Pitești e gata, dar nu se poate deschide: lipsesc oamenii care să-l supravegheze. Fostul ministru a refuzat angajările
10 NOIEMBRIE 2026
Un nou referendum pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița? USR-ista Anisia Costescu este contestată de un AUR-ist
10 NOIEMBRIE 2026
Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a Guvernului Bolojan, a ajuns la comunicarea oficială a PNL. Partidul este îngropat în datorii dar a angajat-o pe fosta jurnalistă
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!