BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › „Undă verde” de la Consiliul Local pentru închirie...

„Undă verde” de la Consiliul Local pentru închirierea „școlii buffer”. Primarul Brașovului și aleșii au ajuns la un compromis

O
De Otilia Comsa
07 SEPTEMBRIE 2022
Publicitate Reclamă
„Undă verde” de la Consiliul Local pentru închirierea „școlii buffer”. Primarul Brașovului și aleșii au ajuns la un compromis
Primăria Brașov a primit acceptul Consiliului Local pentru demararea procedurii de închiriere a unor spații în care să se amenajeze săli de clasă în care să fie mutați elevii școlilor la care se realizează reparații. Proiectul de hotărâre a mai fost pe masa consilierilor locali brașoveni și în ședințele anterioare, însă nu a trecut. De altfel, și în plenul din 6 septembrie, proiectul supus aprobării a fost negociat „la sânge”.
Astfel, inițial, în numele Grupului PNL din Consiliul Local Brașov, viceprimarul Sebastian Rusu, a solicitat eliminarea articolului în care era menționat plafonul maximal (cel mult 8 euro pe metru pătrat), dar și perioada pentru care vor fi închiriate spațiile (7 ani). De asemenea, el a solicitat modificarea primului articol din proiect, astfel încât să nu se mai facă referire la procedura de negociere directă. În schimb, a solicitat includerea în text a sintagmei „cu respectarea legislației în vigoare”.
„Nu cred că va fi o problemă dacă introducem formularea «cu respectarea legislației în vigoare». Că este licitație publică, că este negociere directă, mingea este în terenul dumneavoastră”, a declarat Rusu.
După prezentarea acestor amendamente, primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat că „ceea propuneți, să pornim o procedură, fără a avea o durată de închiriere, pe care ne impune legea să o includem în hotărârea de Consiliu Local, este un iepure șchiop care nu poate să alerge nicărieri. Amendamentul dumneavoastră face acest proiect inaplicabil și, probabil, nu ar primi controlul de legalitate”.

Schimbări după „pauză de liniștire”

Ulterior, aleșii luat o „pauză de liniștire”, după care, reprezentantul PNL a făcut un pas înapoi, renunțând la tăierea plafonului maximal și a perioadei de închiriere. Pe de altă parte, a menținut amendamentul „se aprobă inițierea procedurii pentru închirierea de către municipiul Brașov, în calitate de chiriaș, a unor spații pentru relocarea temporară a activității școlare pentru școala buffer, pe durata lucrărilor de investiții, cu respectarea legislației în vigoare”. În final, actul normativ a trecut cu unanimitate de voturi.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

O
Otilia Comsa

Alte știri de interes

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup
10 NOIEMBRIE 2026

Restructurări la un mare producător industrial din Ghimbav, sub presiunea costurilor: pierderile de 7,18 milioane de lei trag în jos companiile din grup

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“
10 NOIEMBRIE 2026

Cine controlează banii publici? Parlamentul a numit un fost deputat PSD ca interimar la Curtea de Conturi. PNL și USR strigă la unison „alianță PSD-AUR!“

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs
10 NOIEMBRIE 2026

Spitalul din Făgăraș angajează: două posturi de asistent medical și unul de îngrijitor, scoase la concurs