BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Cotidian › Unirea Principatelor Române. Programul ceremoniei ...

Unirea Principatelor Române. Programul ceremoniei organizate în Piața Unirii din Șchei

B
De BvM
24 IANUARIE 2020
Publicitate Reclamă Reclamă Reclamă
Unirea Principatelor Române. Programul ceremoniei organizate în Piața Unirii din Șchei
La 24 ianuarie este sărbătorită în întreaga ţară Ziua Unirii Principatelor Române. În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), fiind considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. La 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. La Brașov, conform Protocolului încheiat între Instituția Prefectului și Garnizoana Brașov, ceremonia militară și religioasă prilejuită de aniversarea Zilei Unirii Principatelor Române se va desfășura începând de la orele 11.00, în Piața Unirii din Șchei, după următorul program: * Întâmpinarea prefectului județului Brașov, însoțit de comandantul Garnizoanei Brașov * Prezentarea onorului * Salutul drapelului de luptă * Intonarea imnului național al României * Oficierea serviciului religios * Alocuțiuni ale reprezentanților autorităților locale * Hora Unirii La ceremonie vor participa prefectul județului Brașov, președintele Consiliului Județean Brașov, primarul municipiului Brașov, comandantul Garnizoanei Brașov, reprezentanți ai celorlalte instituții publice brașovene, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, aparținând M.Ap.N., M.A.I., S.R.I., S.T.S., veterani, cadre militare în rezervă și în retragere, reprezentanți ai partidelor politice, reprezentanți ai mass-media, elevi, studenți și alți cetățeni ai Brașovului.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

B
BvM

Alte știri de interes

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei
07 NOIEMBRIE 2026

Constructor din Brașov, anchetat pentru evaziune și delapidare: ar fi trecut în contracte prețuri mai mici la apartamente, iar statul a pierdut peste 1,1 milioane de lei

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov
07 NOIEMBRIE 2026

Glumă de 4.000 de lei: a anunțat la 112 că aruncă trenul în aer, dar a fost „ridicat” la coborâre, în Gara Brașov

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului
06 NOIEMBRIE 2026

Brașovul va avea locuri de staționare pentru mașinile livratorilor. Primele vor fi trasate în zona istorică a Brașovului