Connect with us

Investitii

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Brașov, prima construcție medicală nouă din 1973 încoace, preia pacienți de azi. Cum arată UPU și ce dotări deține

Published

on

Noua Unitate de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brasov este în funcțiune de azi. Primii pacienți vor fi primiți aici după ora 18.30, pe parcursul zilei fiind făcută trecerea din actuala UPU. Deschiderea are loc de la ora 11.00 în prezența secretarului de stat Raed Arafat, a presedintelui CJ Brașov, Adrian Veștea, a prefectului Cătălin Văsii si a dr. Cristina Vecerdi (deputat) fostul coordonator al UPU și inițiator al acestui proiect de modernizare.

Aceasta este unitate medicală publică  construită în judeţul Braşov după anul 1973. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 14.944.842,77 lei, iar la finele acestora a rezultat o clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 1.929 mp (faţă de 400 mp cât a măsurat vechiul spaţiu) şi cu o configuraţie total schimbată faţă de ceea ce a existat la Spitalul Judeţean Braşov până în prezent, spune deputatul Cristina Vecerdi, medicul care a inițiat și a coordonat acest proiect.

Ce cuprinde noua Unitate de Primiri Urgenţe a judeţului Braşov

Accesul în UPU al ambulanţelor şi al pacienţilor care vin cu mijloace proprii se realizează printr-o poartă electrică, acţionată automat în momentul sosirii ambulanţei. Este posibilă intrarea simultană a două autovehicule, dar există o prevedere a spaţiului din faţa UPU pentru cazul în care ar apărea o supraaglomerare sau un accident cu victime multiple. 

 

 

De la intrare, pacienţii ajung într-un spaţiu extrem de generos care este destinat triajului. Acesta este punctul fierbinte al Unităţii de Primiri Urgenţe, deoarece aici se stabileşte gravitatea stării pacienţilor şi, în consecinţă, prioritizarea lor în funcţie de protocolul naţional de triaj. Pacienții critici au prioritate zero și vor fi asistați imediat în zona roșie. Urmează ca prioritate urgențele majore (zona galbenă), dar și urgențele minore au un spațiu propriu destinat pentru evaluare și rezolvare. O sală de sutură și o cameră de gardă ortopedie se alătură rezolvării cazurilor de urgență. 

Zona roşie, dedicată pacienţilor aflaţi în stare critică, dispune de dispozitive pentru livrarea gazelor medicale sub formă de console, care permit poziţionarea paturilor în aşa fel încât personalul medical să aibă acces deschis de jur împrejurul pacienţilor. Consolele sunt mobile şi dispun de prize pentru oxigen, aer comprimat şi vacuum. Ele permit cuplarea ventilatoarelor, sunt dotate cu suporturi pentru aparatura specifică şi dispun de braţe care pot fi mutate, astfel încât accesarea pacienţilor să fie facilă. În zona roşie sunt 4 astfel de posturi de resuscitare.

Zona galbenă este cea mai mare încăpere medicală din cadrul UPU, aici fiind funcţionale 14 posturi de lucru, dispuse pe trei laturi pentru o mai bună supraveghere a pacienților. Toate posturile de lucru, din toate ariile, respectă intimitatea pacientului și permit discutarea deciziilor împreună cu pacientul și aparținătorul acestuia. În mijlocul încăperii este amenajată o „insulă” unde personalul medical are acces la sistemul informatic, la mijloacele de comunicare cu ambulanțele și la stația centrală de monitorizare. 

Spaţiul urgenţelor majore comunică cu cel destinat pacienţilor în stare critică. Se întâmplă adesea ca pacienţii în stare gravă să devină critici sau, dimpotrivă, cei care au fost stabilizaţi în zona roşie să fie mutaţi în spaţiul de urgenţe majore. 

Zona galbenă – destinată urgenţelor grave, şi zona roşie – în care vor fi trataţi pacienţii în stare critică, sunt dispuse în partea opusă zonei verzi, acestea fiind practic urgenţele majore care definesc activitatea UPU. 

Zona verde este destinată urgenţelor minore, aici existând 8 posturi de lucru, dotate cu facilități medicale pentru o rezolvare cât mai rapidă și eficientă a pacienților din această arie. Dacă până în prezent UPU avea o singură sală de aşteptare pentru pacienţi şi aparţinători, o noutate a acestui proiect este crearea unei săli destinate exclusiv aparţinătorilor. Este vorba despre zonă de așteptare confortabilă, despărțită de aria medicală, dar în imediata vecinătate, pentru a permite comunicarea cu rudele pacienților.   

De asemenea, analizele necesare stabilirii nivelului de alcoolemie solicitate de organele de Poliție se vor recolta într-un spaţiu separat, aflat în proximitatea zonei de triaj, fără a mai perturba activitatea medicală curentă. 

Un element nou, deosebit de important este înființarea în cadrul UPU a Compartimentului de radiologie cu personal propriu și achiziționarea unui computer tomograf și a unui aparat Roentgen digital care vor deservi exclusiv pacienții din urgență. Un aparat Roentgen mobil, tot digital, va permite efectuarea de radiografii la patul pacientului aflat în stare critică. Acestor posibilități de investigație se alătură o linie de analizoare rapide, împreună realizând posibilitatea unui diagnostic mai rapid și scăderea timpilor de diagnostic în departamentul de urgență. 

Există în planul de investiții pentru acest an realizarea unui sistem vacumatic de transmitere a probelor pentru analize direct în laboratorul spitalului, economisind astfel timp și resursă umană. 

Toate încăperile din cadrul UPU au fost dotate cu sisteme de supraveghere video, ceea ce asigură o protecţie în plus deopotrivă pentru pacienţi şi pentru personalul medical. 

Alt element nou este amenajarea a două săli de curs pentru nevoile spitalului și ale Facultății de Medicină din cadrul Universităţii Transilvania Braşov, precum și dotarea lor pentru activitatea de formare.

„Extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe Braşov face parte dintr-un proiect mai amplu finanțat de Banca Mondială în România, proiect care a început în 2007 când s-au achiziţionat primele echipamente. Şapte ani mai târziu, a fost lansată o competiție serioasă pentru obținerea finanțării în vederea modernizării și extinderii a cinci unităţi de primiri urgenţe, dintre care doar două au fost selectate: Oradea și Brașov. Munca echipei noastre care a realizat argumentarea necesităţii proiectului de la Braşov a fost extrem de riguroasă şi profesionistă, reușind să îndeplinească exigențele Băncii Mondiale și să obţină finanțarea. UPU Brașov a fost înființată în 2007 și până în ziua de astăzi a parcurs un drum nu întotdeauna ușor, dar mereu motivat de profesionalismul echipei și de dorința de dezvoltare a serviciilor medicale de urgență în județul nostru. Tot în 2007, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean pentru Situații de Urgență Brașov am pornit serviciul SMURD care astăzi este extins în tot județul și a câștigat încrederea oamenilor prin profesionalism, disciplină și dărurie. Am trecut printr-o perioadă dificilă, plină de provocări, care a culminat cu ultimii doi ani de pandemie Covid 19 care au solicitat la maximul posibil serviciile de urgență și nu numai. În toată această perioadă, noua UPU a trecut de la faza de proiectare la cea de execuție, care, deși a debutat dificil, a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii doi ani, ajungând astăzi la final. Considerăm că acest proiect mult așteptat va fi pe măsura așteptărilor întregii comunități și reprezintă un pas important în evoluția sistemului de sănătate în judetul Brașov”, a spus deputatul dr. Cristina Vecerdi, cea care a iniţiat şi a coordonat Unitatea de Primiri Urgenţe Braşov.

Dotarea cu aparatură şi echipamente a noii UPU

Dotarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe cu aparatură medicală şi echipamente s-a realizat prin contribuţia esenţială a Consiliului Judeţean Braşov, care a implementat în acest sens un proiect cu fonduri europene nerambursabile. Administraţia judeţeană a accesat proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 Investițiile în infrastructurile sanitare și sociale, realizat pe componenta 1 POR/2017/8/8.1/8.2.B/1/7 regiuni, Axa Prioritară Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Operaţiunea 8.2.B: Unităţi de primiri urgenţe. Contractul de finanţare a fost semnat pe 7 mai 2019. 

Prin intermediul acestui proiect, 18 tipuri de echipamente complexe și aparatură medicală de înaltă performanță, totalizând 83 de obiecte și aparate, printre care un computer tomograf, două aparate radiologice de ultimă generaţie, 20 de monitoare, 20 de sisteme de livrare gaze medicale, 11 tărgi performante, au fost achiziţionate în vederea creșterii calității serviciilor medicale și scurtării timpilor de așteptare pentru pacienți. Aceste echipamente au fost deja instalate şi puse în funcţiune.

Cheltuielile totale ale proiectului sunt de 6.793.628,72 lei, din care 6.657.756,14 lei sunt sume nerambursabile și 135.872,58 lei reprezintă contribuţia proprie a Județului Brașov.

În urma desfăşurării procedurilor de achiziţie, CJ Braşov a realizat economii de 1.799.174,66 lei, astfel că administraţia judeţeană a solicitat şi a primit acordul pentru prelungirea contractului de finanţare până în 31 decembrie 2023, pentru ca fondurile să fie cheltuite în totalitate. În baza necesităţilor formulate de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, în perioada următoare vor mai fi achiziţionate cinci echipamente pentru UPU, cu o valoare totală estimată la 1,6 milioane de lei. 

De asemenea, pe parcursul anului 2021 au fost achiziţionate alte echipamente şi aparaturi destinate noii Unităţi de Primiri Urgenţe, în valoare totală de 1.635.890 lei, fondurile fiind alocate din bugetul CJ Braşov.  

Lucrări conexe realizate de CJ Braşov pentru noua UPU

Alte contribuţii ale administraţiei judeţene la acest proiect pe partea de infrastructură s-au realizat în perioada 2019 – 2021. Cu fonduri alocate din bugetul Consiliului Judeţean Braşov, care au totalizat 1.263.961,84 lei, s-au executat câteva lucrări conexe, dar importante pentru funcţionalizarea UPU: realizarea unui sistem flexibil modular pentru optimizarea activităţii pe perioada şantierului de la UPU, amenajarea parterului Corpului B din cadrul Staţionarului Central al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, amenajări exterioare şi asfaltări la intrarea principală în noua clădire UPU. 

„Deschiderea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Braşovului – extinsă, modernizată şi dotată la cele mai înalte standarde, reprezintă o mare realizare pentru judeţul nostru, pentru sistemul de sănătate pe care îl gestionăm la nivelul Consiliului Judeţean, pentru toţi cetăţenii care beneficiază de serviciile medicale prestate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. În acest moment, profesionalismul şi dedicarea personalului medical care lucrează în domeniul urgenţelor sunt dublate de o infrastructură spitalicească de cea mai bună calitate, care permite o intervenţie rapidă şi eficientă pentru salvarea vieţii pacienţilor”, a concluzionat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

 

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending