BrasoV Metropolitan
Brașov Metropolitan ›Prima Pagina › „Uniunea Competențelor”, prezentată vineri la Braș...

„Uniunea Competențelor”, prezentată vineri la Brașov. Vicepreședintele Comisiei Europene Roxana Mînzatu a avut un dialog cu elevii de la 3 colegii și cu studenții Universității Transilvania din Brașov

Mihaela Parghel
De Mihaela Parghel
22 FEBRUARIE 2025
Publicitate Reclamă
„Uniunea Competențelor”, prezentată vineri la Brașov. Vicepreședintele Comisiei Europene Roxana Mînzatu a avut un dialog cu elevii de la 3 colegii și cu studenții Universității Transilvania din Brașov

Vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, care are atribuții și în domeniul educației a venit vineri, la Brașov, pentru avea un dialog cu elevii și studenții din Brașov, dar și pentru a prezenta câteva direcții de acțiune în ceea ce privește educația la nivel european. Cu această ocazie, ea a anunțat că în 5 martie va prezenta o strategie privind dezvoltarea unei „Uniuni a competențelor” (Union of Skills), care se va concentra pe investiții, învățarea adulților pe tot parcursul vieții, educația și formarea profesională, reținerea și recunoașterea competențelor și îmbunătățirea inteligenței competențelor.

Comisarul european Roxana Mînzatu a subliniat că două dintre competențele de bază ale tinerilor trebuie să fie educația pentru cetățenie și respectiv cunoștințele digitale, menționând că acestea vor fi cuprinse în Uniunea Competențelor, o strategie complexă care va include, printre altele, și un plan strategic pentru educația în STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics).


„Dacă există o liberă circulație a persoanelor, cred că trebuie să existe și o libertate de circulație a competențelor. Asta înseamnă, printre altele, diplome unice la nivel european. De asemenea, vizăm dezvoltarea sistemului de alianțe a universităților din Europa, dar și replicarea acestui model la nivelul școlilor”, a declarat Roxana Mînzatu în timpul discuției cu studenții, cercetătorii și profesorii universitari, ce s-a desfășurat la Rectoratul Universității Transilvania Brașov.

Tot în timpul discuției cu mediul universitar a fost ridicată și problema absolvenților de studii superioare ce provin din state extracomunitare și, care nu se pot angaja în țara în care a urmat studiile, dacă asta își doresc.

„Ar fi util ca cei care termină studiile superioare în România sau în orice alt stat european, dar provin țări din afara Uniunii Europene, să beneficieze de o perioadă de doi ani, în care să obțină drept de muncă în țara în care au studiat. În această perioadă ei vor putea să își decidă viitorul și, dacă vor să rămână pe termen lung în țara gazdă, să aibă timpul necesar pentru a-și pregăti documentele de rezidență”, a declarat și rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.


Tot în timpul discuțiilor de la Universitatea Transilvania a fost ridicată și problema atragerii specialiștilor în instituțiilor de cercetare din România, dar și de posibilitatea ca la nivel european să fie realizată o „bază de date a talentelor”, ca măsură împotriva migrației masive și a diminuării forței de muncă în Europa.

Finanțarea alianțelor universitare, în agenda comisarului european Roxana Mînzatu

Pe parcursul vizitei, au fost discutate și alte teme precum: pachetul integrat de măsuri pentru finanțarea alianțelor universitare, flexibilizarea mecanismelor de finanțare a universităților europene, abilitățile viitoare ale cetățenilor europeni și finanțarea „Erasmus +” pentru țări terțe. 

La finalul întâlnirii, doamna comisar Roxana Mînzatu a solicitat propuneri care să fie analizate pentru integrarea în viitoarele directive europene, subliniind că alianțele universitare pot juca un rol esențial în recâștigarea pozițiilor de lider în competiția globală în anumite domenii. 

Rectorul Universității Transilvania din Brașov a transmis disponibilitatea  pentru viitoare discuții și colaborări, reafirmând angajamentul universității de a sprijini inițiativele europene în domeniul educațional și de a promova valorile europene.

Ți-a plăcut articolul? Spune-ne părerea ta pe Google.

Lasă o recenzie
Publicitate Reclamă

Comentarii (0)

Trebuie să fii autentificat pentru a putea lăsa un comentariu.

Autentificare

Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!

Mihaela Parghel

Alte știri de interes

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului
11 NOIEMBRIE 2026

Cazare cu aer de munte și spațiu verde în jur: 14 căsuțe noi, tip bungalow, pentru turiștii care vin la Dălghiu, în Vama Buzăului

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie
11 NOIEMBRIE 2026

Vineri fără bilet și la Săcele: încă trei linii metropolitane ar putea fi gratuite din 1 decembrie

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt  folosite corespunzător
11 NOIEMBRIE 2026

Multe probleme cu ecoinsulele de la Sânpetru: Unele au defecțiuni, unele sunt vandalizate, unele nu sunt folosite corespunzător