O ursoaică în vârstă de cinci ani a fost extrasă în noaptea trecută din parcarea unui hotel din Poiana Brașov. Intervenția a avut loc după ce animalul a revenit repetat în zonă, în ciuda tentativelor de alungare, punând în pericol inclusiv un grup de copii aflați în apropiere.
Prezența ursoaicei a fost semnalată printr-un apel la 112, iar la fața locului s-a deplasat echipa operativă. Prima decizie a echipei a fost alungarea animalului în zona împădurită din apropiere. Ursoaica a revenit, însă, de mai multe ori în parcarea hotelului, iar la un moment dat prezența ei a pus în pericol un grup de copii aflați în zonă. Din acest motiv, echipa operativă a decis, în cele din urmă, extragerea ursoaicei prin împușcare, a transmis Primăria Municipiului Brașov.
În ultimele luni, stațiunea Poiana Brașov s-a confruntat cu un număr tot mai mare de apariții ale urșilor, atât solitari, cât și în grupuri, semnalate pe pârtii, pe străzile stațiunii și chiar pe drumul care leagă Poiana de municipiul Brașov.
Doar în luna august, un urs mascul de aproximativ 9 ani a fost împușcat după ce încercase, în mod repetat, să pătrundă în anexele unui complex hotelier. Acela a fost al 13-lea exemplar extras sau eutanasiat din zonă în acel moment. De asemenea, cu câteva săptămâni înainte, la începutul lunii iunie, un mascul de circa 10 ani și 400 de kilograme fusese împușcat după ce intrase în incinta unui hotel și urcase până la etaj, stârnind panică printre angajați; autoritățile au precizat atunci că animalul mai fusese capturat, microcipat și relocat în trecut, dar revenise în zonă. Tot în vară, o altă ursoaică fusese eutanasiată după ce fusese semnalată repetat în zona unui alt hotel din stațiune.
Deciziile de extragere a exemplarelor considerate periculoase sunt luate, de regulă, după ce animalele manifestă un comportament repetat de apropiere de spațiile cu prezență umană, în special acolo unde există surse de hrană ușor accesibile, precum pubelele sau anexele hotelurilor.
TestBvm
07.10.2026 12:14TestareAlex
06.09.2026 15:55