În mijlocul unei perioade în care partidul său nu stă prea bine la capitolul imagine (amintim doar de audierea de azi a Cristinei Trăilă la DNA), fostul ministru de Interne Vasile Blaga reușește și el să își aducă contribuția la această situație.
Un moment jenant a avut loc azi în timpul ședinței comune a comisiilor de Administrație și Ape din Senat, când senatorul PNL Vasile Blaga a intervenit online într-o discuție în contradictoriu dintre senatoarea Nadia Cerva (PACE) și președintele de ședință, senatorul AUR Vasilică Potecă. Intervenția lui Blaga a avut, însă, un deznodământ neașteptat.
Fostul ministru a intrat în ședință online pentru a-i reproșa senatoarei Nadia Cerva că insistă de două zile cu o serie de amendamente. Senatorul și-a pornit însă, din greșeală, și camera video, iar colegii aflați în sala de ședință l-au putut vedea în toată spendoara sa, la bustul gol, purtând doar o pereche de pantaloni scurți albaștri.
„Dna Cerva, dvs. ne luați peste picior de două zile. N-aveți voie să depuneți amendament, avem doar cererea de reexaminare. Și știți asta, dar ne bateți la cap de două zile”, i-a spus Vasile Blaga, ofuscat, colegei sale.
Situația neobișnuită a fost observată imediat de senatoarea Nadia Cerva, care și-a dus mâinile la gură și a întrebat, surprinsă:
„Cine e în pielea goală acolo? E cineva în pielea goală?”
Senatoarea și-a făcut apoi, ușor teatral semnul crucii, în timp ce mai mulți senatori din sală au început să râdă.
„Dle Blaga, închideți camera!”, i-au transmis colegii senatorului PNL.
Momentul a generat și câteva replici ironice din sală. „E la Techirghiol”, a spus unul dintre colegii senatori din comisie.
Discuție apărută pe fondul reexaminării prevederilor referitoare la cota de urși
Acest episod s-a petrecut în timpul dezbaterilor privind cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan în legătură cu prevederile referitoare la cotele de împușcare a urșilor.
Discuția devenise tensionată după ce Nadia Cerva i-a reproșat președintelui de ședință că nu îi permite să își argumenteze amendamentele.
„Luați oamenii peste picior, nu-i lăsați să argumenteze”, i-a spus aceasta senatorului Vasilică Potecă, moment în care Vasile Blaga a simțit nevoia să intervină online.
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!