Connect with us

Stiri Brasov

Veste bună pentru schiori. Ski-pass-urile pentru pârtiile din Poiana Brașov pot fi încărcate on-line

Published

on

Începând de mâine, 18 martie, în cadrul unui program pilot, ski-pass-urile pentru transportul pe cablu din Poiana Brașov vor putea fi încărcate cu puncte și on-line, în cadrul platformei www.skibv.ro, lansată de Primăria Brașov în parteneriat cu Ana Teleferic, SC Insight Software SRL ( reprezentant Skidata Austria în România), S.C Ski Brașov SRL şi Netopia Financiar Service SRL. Prin asigurarea acestui sistem electronic de încărcare se elimină, pentru cei care utilizează telegondola, așteptarea la casieriile care funcționează în cadrul stației, iar cei care schiază și li se termină punctele nu mai sunt nevoiți să coboare la casieriile care funcționează la cele două telecabine și la telegondolă.

„Calitatea pârtiilor, dimensiunile lor, diversitatea gradelor de dificultate, sistemul de transport pe cablu fac din Poiana Brașov principala destinație pentru iubitorii de schi și snowboard. Tocmai de aceea, încercăm să creștem calitatea serviciilor pe care le oferim în fiecare an. Una dintre problemele cu care se confruntau schiorii era că pentru a urca în masiv, trebuia să aștepte de două ori, să își încarce ski-passurile, apoi să aștepte să urce în telegondolă. O altă problemă era a celor care schiau în partea superioară sau pe Lupului inferior și, dacă li se terminau punctele, erau nevoiți să coboare la casieriile de la telecabine și telegondolă. Începând de mâine, ei își vor putea achiziționa on-line puncte la instalațiile pe cablu pe platforma on-line, www.skibv.ro. Aceasta funcționează ca un program pilot și asigură posibilitatea încărcării cu puncte, iar din sezonul următor va fi funcțională și opțiunea achiziționării de abonamente pe ore sau zile și consultarea soldului de pe cartelă. Pe lângă reducerea timpilor de așteptare și a aglomerației la ghișee, platforma mai prezintă și avantajul că utilizatorul acestui sistem de încărcare nu plătește nimic în plus, iar punctele deja existente pe cartelă nu mai sunt pierdute la o nouă reîncărcare“, a explicat primarul Allen Coliban.

Platforma oferă posibilitatea utilizatorului să încarce cu puncte o cartelă (ski-pass) achiziționată deja, cu plata on-line, la fel ca la orice alt produs achiziționat în mediul online.

Odată intrat pe platforma www.skibv.ro, utilizatorul are posibilitatea să își creeze un cont, printr-o procedură simplă, care presupune doar introducerea adresei de e-mail. Sistemul generează automat un link de confirmare, trimis pe e-mail, care permite apoi setarea unei parole și înregistrarea în cont.

Odată creat contul, se completează, în secțiunea „cardurile tale“, datele referitoare la cardul sau cardurile de acces (ski-pass-uri). După salvarea fiecărui card, acesta este înregistrat în sistem și va apărea automat în secțiunea „Cumpără“, adaptat fiecărui fel de pachet de puncte. Utilizatorul își alege ce pachet de puncte dorește să achiziționeze și cardul pe care dorește să îl încarce, apoi apasă pe butonul „finalizează comanda“. În pasul următor îi sunt solicitate datele de contact, acordul pentru termenii și condițiile de utilizare, și, după apăsarea butonului „plasează comanda“, este trecut în fereastra Netopia de plată securizată on-line, unde trebuie să completeze datele cerute pentru plată, la fel ca în orice achiziție on-line.

Cardurile se pot încărca doar cu puncte de acces, urmând ca în sezonul următor să fie accesibile și abonamentele pe zile sau ore și să fie disponibile mai multe funcții ale aplicației, ca, de exemplu, verificarea soldului, tot online. Până atunci, verificarea se poate face doar la ghișee, după prima activare prin porțile de intrare (turnichete).


Punctele încărcate sunt valabile doar în acest sezon.

Astăzi, toate pârtiile sunt în condiții foarte bune. Stratul de zăpadă bătută pe pârtiile din partea superioară a muntelui are între 60 și 100 de cm, iar pe cele din partea inferioară are între 40 și 60 de cm.

Se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) pe Lupului inferior. Săptămâna trecută a fost deschisă și legătura între lac și stația inferioară a telescaunului Ruia, pârtia 3A (,,Stâna”). Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează sunt telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.

Vă reamintim că, din data de 7 martie, a scăzut numărul de puncte consumate pe următoarele instalații de transport pe cablu: Telecabina Capra Neagră și telegondola (de la 6 la 5 puncte), telecabina Kanzel (de la 5 la 4 puncte), telescaunul Ruia (de la 4 la 3 puncte), și telescaun Lupului (de la 3 la 2 puncte).

Informații actualizate despre starea pârtiilor și funcționarea mijloacelor de transport pe cablu în Poiana Brașov, precum și despre tarife și regulile de pe pârtie găsiți aici: https://starepartii.brasovcity.ro/ro/acasa/

Ca și în sezoanele trecute, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală are un birou permanent în Poiana Brașov, deschis la Vila Orizont, în același loc în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale rămâne 0268-954. Puteți alerta echipa Salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668).

 

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Prima Pagina

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”

Published

on

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.


De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.

„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.

O demisie de onoare

În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.


„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.


Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.


„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.


Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.

Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.

Continue Reading

Fapt divers

Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov

Published

on

Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.

În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.

Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.

Continue Reading

Trending