„În acest moment, în Brașov este nevoie de paturi de recuperare, pentru că sunteţi deficitari la acest capitol. Cred că autorităţile locale vor lua în considerare acest aspect şi vor dimensiona numărul de paturi de recuperare şi de cronici atât cât este nevoie. Paturile pentru acuţi, în marea lor majoritate, ar urma să fie la spitalul regional. Aşa ar fi corect. Din punctul meu de vedere, Maternitatea poate să rămână de sine stătătoare. În schimb, celelalte spitale şi secţii ar trebui să fie relocate şi rediscutate ca şi structură. Până la urmă este foarte important ca pacientul să nu mai fie plimbat de la un pavilion la altul pentru a i se face investigaţii medicale. Este nevoie de o analiză foarte clară a nevoie de servicii medicale, astfel încât dimensionarea numărului de paturi să fie în strânsă concordanţă cu nevoia de servicii medicale. Un spital regional, ca şi cele care se vor construi la Iaşi sau Craiova sau Cluj are în jur de 800 –850 de paturi. Acest număr de paturi nu trebuie să fie fix. De aceea, analiza nevoii de servicii medicale va fi foarte clară”, a declarat Sorina Pintea.Reprezentanta ministerului Sănătății a mai spus că aspectele legate de rețeaua sanitară brașoveană trebuie să fie discutate autorităţile locale şi judeţene, precum şi managerii acestor spitale.
09 NOIEMBRIE 2026
Nu există niciun comentariu deocamdată. Fii primul care comentează!