Construită ca linie simplă în 1879, dublată în 1939 și electrificată în perioada 1961-1965, calea ferată Brașov – Predeal va fi reabilitată. În momentul construcției, acest tronson a fost realizat după standardele tehnice ale epocii, iar de atunci nu a mai trecut prin reparații capitale. Au fost efectuate doar lucrări de reabilitare, după cele două războaie mondiale, sau atunci când a fost dublată sau electrificată, dar nu au fost aduse îmbunătățiri semnificative, pentru că, în cea mai mare parte, s-au păstrat caracteristicile tehnice ințiale.
Tronsonul de cale ferată Brașov-Predeal, ce are o lungime de 26,9 kilometri, este inclus în Coridorului IV Pan – European „Helsinki” care, pe teritoriul României are o lungime totală de 871 de kilometri și urmează traseul Curtici – Arad – Simeria – Alba Iulia – Coşlariu – Sighişoara – Braşov – Ploieşti – Bucureşti – Constanţa. După ce vor fi efectuate lucrările, pe unele porțiuni, trenurile vor putea circula cu o viteză de 160 de kilometri pe oră. Lucrările vor dura 48 de luni, iar în momentul de față documentația este analizată de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, urmând ca în 9 ianuarie, la sediul Sucursalei Brașov a Companiei Naționale a Căilor Ferate „CFR” SA (CNCF – CFR SA) să se desfășoare o dezbatere publică privind acest proiect.
Situația actuală:
- Cele două perechi de tuneluri (Predealul Mic și Predealul Mare) prezintă pe pereți zone importante cu infiltrații de apă, care, pe perioada iernii, devin blocuri de gheață intrând în gabaritul de liberă trecere al căii;
- Linia este afectată de zapadă și de îngheț pe timpul iernii. Din punct de vedere al sensibilității la îngheț, pământul din zona de infrastructură a liniei face parte din categoria „sensibil și foarte sensibil” pentru cea mai mare parte a secțiunii, zonele rezistente la îngheț fiind reduse.
Tronsonul este împărțit în trei secțiuni:
- Brașov-Dârste, ce are o lungime de 6,2 km și, în mare parte, se află într-o zonă plană, urcând înainte de Dârste;
- Dârste – Timișul de Sus, măsoara 10,2 km, urcând de la 680 de m la aproximativ 850 de m. Viteza de deplasare a garniturilor este redusă de numeroasele curbe strânse, valoarea maximă fiind în prezent de 65 km/h pentru trenurile de călători, în timp ce trenurile de marfă rulează cu 40 km/h și cu tracțiune dublă.
- Timisul de Sus – Predeal, măsoară 10,1 km și urcă de la circa 850m la 1.032 m (cota maximă a căii ferate din țară). Viteza este redusă de numeroasele curbe strânse, valoarea maximă fiind în prezent de 55 km/h pentru trenurile de călători, în timp ce trenurile de marfă rulează cu 35 km/h cu tracțiune dublă.
Alternative de proiectare:
Acest tronson va trebui să respecte cerințele tehnice europene și să poată fi atinsă viteza maximă de 160 km/h (pentru trenurile de călători) și de 120 km/h (pentru cele de marfă). În aceste condiții, proiectanții au propus mai multe alternative de reabilitare:
- Alternativa 1 – păstrează traseul și multe dintre caracteristicile traseului actual, fiind prevăzută doar reabilitarea în întregime a liniei;
- Alternativa 2 – corespunde Alternativei 1, adaugând retrasări în plan orizontal și corecții ale niveletei în cea de-a doua secțiune (Dârste – Timișul de Sus), astfel încât garniturile să atingă o viteză maximă de 80 km/oră;
- Alternativa 3 propune un tunel lung (galerii paralele, cu lungimea de 10.490 m) de la Timișul de Sus la Azuga. Gara Predeal va fi ocolită de această alternativă, dar se va reproiecta ca stație terminus pentru primirea trenurilor de călători care sosesc de la linia de joncțiune din stația Azuga. Pentru celelalte secțiuni, 1 și 2 ( Brașov-Dârste și Dârste- Timisul de Sus), se vor efectua retrasări în plan orizontal și corecții ale pantelor, inclusiv în cele două perechi de tuneluri, permițând o viteză de circulație de 140 km/h.
- Alternativa 4 a cuprinde două tuneluri lungi, primul (cu galerii paralele cu o lungime de 10.490 m), începând de la Azuga la Timișul de Sus, iar cel de-al doilea (cu galerii paralele cu o lungime de 13.213m), începând de la Timisul de Sus la Dârste. Această alternativă, între Azuga și Dârste, permite atingerea unei viteze maxime de 160 km/h. Staţia Timișul de Sus va rămâne pe amplasamentul existent (între primul şi a cel de-al doilea tunel descrise mai sus). Cel de-al doilea tunel propus se va îndepărta de liniile existente traversând muntele pe sub Poiana Brașov;
- Alternativa 4 b propune un tunel dublu lung (câte un tunel pentru fiecare fir de circulație, fiecare cu o lungime de 22.485 m), începând de la Bușteni cu ieşire la Dârste. Această alternativă ar permite atingerea unei viteze maxime de 160 km / h. Nu sunt prevăzute staţii noi de-a lungul întregului traseu între Bușteni și Dârste. Având în vedere lungimea mare a noului tunel în mijlocul acestuia va fi prevăzută o zonă de comunicare, care permite schimbarea liniei în caz de necesitate (accidente, operaţiuni de întreţinere, siguranţă etc.).
Ce variantă a fost aleasă?
Cum finanțarea lucrărilor prevăzăzute în alternativelor 3 sau 4 a sau 4 b este improbabilă înainte de 2025, soluția aprobată de către CNCF „ CFR” – SA este Alternativa 1:
- Suprastructura va fi demontată, platforma va fi reconstruită, vor fi reduse declivitățile, terasamentele vor fi consolidate, va fi refăcut sistemul de drenaj și se vor moderniza trecerile la nivel;
- La cele două perechi de tuneluri se vor reface hidroizolațiile, vor fi reparate crăpăturile longitudinale și se vor efectua lucrări la calea de rulare, astfel încât să permită circulația garniturilor cu un tonaj mai mare decât cel permis în prezent;
- Va fi introdus un nou sistem de administrare a traficului feroviar. De-a lungul liniilor vor fi mai puține echipamente, reducându-se astfel probabilitatea de deranjamente și îmbunătățindu-se fiabilitatea sistemului;
- Stațiile de călători vor fi modernizate. La Predeal, va fi redus numărul de linii, de la 14 la nouă, iar clădirea existentă va fi complet renovată, urmând a fi instalate sisteme moderne de informare a călătorilor și de achiziționare a biletelor. De asemenea, se vor realiza facilități pentru persoanele cu dizabilități și se vor amenaja parcările. Tunelul pietonal va intra în reparații capitale și se va construi un nou peron, al treilea, cu acces la tunelul pietonal. În stația Timișul de Sus vor fi refăcute liniile, iar clădirea existentă va beneficia de lucrări complete de reabilitare și consolidare, cu accent pe zonele utilizate de călători (sala de așteptare holurile de acces, toalete, case de bilete sau amenajări pentru persoanele cu nevoi speciale). La Dârste se va reabilita și moderniza clădirea pentru călători și se vor realiza amenajări pentru călătorii cu deficiențe locomotorii.
Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a tronsonului Brașov-Predeal va fi nevoie de exproprierea a 37.700 de metri pătrați de teren, dintre care 36.000 de metri pătrați de pădure și 1.700 de metri pătrați de teren urban.