Tânărul din Teliu care a murit în urma unei boli rare, așteptând transplantul care să îi dea șansa la o viață normală a născut largi dezbateri pe tema serviciilor pe care Statul Român (nu) le acordă pacienților aflați în situații similare. Călin Fărcaș a reușit să pină statul în mișcare, dar din păcate, prea târziu pentru el.
„Din punctul meu de vedere, statul român nu a făcut tot ce se putea, pentru că lucrurile astea se rezolvă în timp. Călin avea o problemă foarte gravă de sănătate, identificată încă de acum doi ani. Cred că în doi ani am fi putut schimba multe. Am început să schimbăm prea târziu pentru Călin, însă poate nu prea târziu pentru alți pacienți (…).Probabil am avut o activitatea de pionierat și nu ne-am gândit că pacienții noștri au nevoie de mai multă grijă și atenție. (…) Sunt niște decizii pe care statul român trebuia să le ia vis-a-vis de transplantul pulmonar“, a spus ministrul Sorina Pintea.
Deși are un acord de parteneriat cu Eurotransplant, România nu a devenit membru deplin al asociației, pe de o parte pentru că fostul ministrul al Sănătății a decis să nu mai plătească contribuțiaanuală de 1 milion e euro, iar pe de altă parte, pentru că România nu și-a respectat atribuțiile și sarcinile din acord, care prevedeau, printr altele, ca țara noastrăcă contribuie și cu organe la Eurotransplant.Parteneriatul a fost reluat la începutul acestui an, însă prea târziu pentru brașoveanul Călin Fărcaș, care avea nevoie de un plămân nou. Tânărul din Teliu s-a stins cu banii de transplant în cont, după ce a fost refuzat de două clinici din Europa, pe care și autoritățile române au reușit anii trecuți să le țină la distanță și să le sugereze că România nu vrea să colaboreze în parteneriatul Eurotransplant.
„Acest acord a fost încheiat în 2017. Din păcate, România nu şi-a respectat (…) atribuţiile şi contribuţiile pe care trebuia să le aducă Eurotransplant, astfel încât să poată să adere la această organizaţie în calitate de membru plin. România să intre în acest circuit, adică să dea nişte organe ţărilor din Eurotransplant. Am început să facem asta în urmă cu două luni, când doi plămâni deja au plecat spre Eurotransplant“, a arătat Pintea, după ce a declarat că statul român a început să schimbe lucrurile prea târziu, pentru a-l mai salva pe Călin.
În context, ministrul a arătat că neîncrederea s-a instalat în urmă cu doi ani, lucru care a afectat vieţile mai multor pacienţi, punctând că este nevoie de stimularea donării de organe.
„Neavând organe, este foarte greu să faci transplanturi. (…) Centrele de prelevare ar trebui să încurajeze donarea de organe. (…) Dacă nu există organe este foarte greu să susţii un astfel de protocol cu Eurotransplant. Marea problema este că Agenţia Naţională de Transplant, precum şi toţi factorii implicaţi trebuie să conlucreze pentru a putea stimula donarea de organe, iar Ministerul Sănătăţii să facă tot ce îi stă în putinţă să doteze centrele care fac transplant cu ultimul tip de aparatură, ultimele generaţii, pentru a putea susţine orice tip de transplant. (…) Conştientizarea lipseşte în primul rând şi apoi dotarea. Dotarea este problema MS, conştientizarea – a noastră, a tuturor“, a mai spus ea, adăugând că e nevoie investiţii în pregătirea medicilor.