Site icon

CONSULTARE PUBLICĂ. Aeroportul, spitalul regional și autostrada, principalele solicitări ale brașovenilor. Ce investiții majore își mai doresc cetățenii

Peste 7.000 de brașoveni au votat în campania „Alege prioritățile orașului tău“, lansată de Banca Mondială, pentru a vedea care sunt cele mai dorite investiții de dezvoltare, din punctul de vedere al cetățenilor orașului.

Potrivit bzb.ro, în campania de consultare a cetățenilor, cu privire la investițiile orașului, primele trei proiecte susținute de brașoveni sunt în ordine:

  1. Construcția/ finalizarea Aeroportului Internațional Brașov (cale de rulare, parcări aeronave, terminal de pasageri, turn de control)
  2.  Construcția Spitalului Regional de Urgență
  3. Construcția Autostrăzii Comarnic – Brașov.

În cadrul acestei campanii, cetățenii din Brașov sunt invitați să se implice în ierarhizarea
proiectelor strategice pentru comunitatea lor, până pe 22 martie. Ei își pot exprima punctul de vedere cu privire la importanta acestor proiecte accesand aici: https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk#!/0 și selectând orașul Brașov:https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk?fbclid=IwAR2WJLghg6ZoHR9uLcUdtnrfjK0db3PRgFaTxXhCHoyn91fZuZZXmMbW4t4#!/2042705. 

Detalii despre campanie se pot găsi și pe site-ul  www.prioritatileorasuluitau.ro.



 

Proiectele de ierarhizat sunt următoarele: 

Per total, la nivelul Brașovului 7.172 de cetățeni votat în ceea ce Banca Mondială numește cea mai mare campanie de consultare din țară pe tema dezvoltării urbane, respectiv metropolitan. La nivel național astfel e consultări au loc în mai multe centre urbane, Brașovul fiind pe locul 2 ca număr de voturi exprimate de cetățeni, după Cluj. Cetățenii mai pot alege prioritățile orașului până pe la data de 22 martie 2019.

Exit mobile version