Site icon

Program pilot pentru reabilitarea clădirilor istorice din Brașov. Anul acesta, de la bugetul local va fi alocată suma de 377.000 lei, pentru lucrările la 4 imobile

Patru clădiri din Centrul istoric al Brașovului aflate pe lista monumentelor istorice vor fi reparate în acest an, în cadrul unui program pilot demarat anul trecut de municipalitatea brașoveană și Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii (AIDC).



La fiecare dintre case se vor realiza reparații la fațade, acoperișuri și ferestre, iar jumătate din valoarea eligibilă va fi asigurată de la bugetul local al municipiului Brașov, pentru acest an fiind alocată suma de 377.000 lei.

Care sunt cele patru case?

De la bugetul local va fi alocată în acest an suma de 48.000 lei, pentru reabilitarea imobilului de pe strada Sfântul Ioan nr.10, urmând ca, pentru lucrările eligibile, locatarii să aloce încă pe atât. Pentru casa de pe strada Michael Weiss nr. 35, de la bugetul local a fost alocată suma de 97.000 lei, această casă fiind, de mulţi ani, una periculoasă pentru trecători. O altă casă care va fi reabilitată cu bani de la bugetul local este casa de pe strada George Bariţiu nr. 28, care va beneficia de o finanţare de 98.000 lei. Cea mai mare sumă, 198.000 lei este repartizată pentru clădirea din Piaţa Enescu nr. 7, care are şi faţada cu suprafaţa cea mai mare. 



Arhitectul șef al municipiului Brașov, Marilena Manolache, a declarat că la casa de pe strada Sf. Ioan au început deja lucrările, iar la celelalte trei imobile se pregătesc proiectele tehnice.

„Firmele care realizează lucrările sunt alese de proprietari, recomandarea noastră fiind să apeleze la cele cu experienţă în astfel de intervenţii. De altfel, proprietarii au tot interesul să contracteze firme care realizează lucrări de calitate, pentru că, după încheierea proiectului, ei vor avea obligaţia de a întreţine faţadele”, a preciza aceasta.

 Programul va continua și anii următori

Arhitectul-şef al Municipiului Braşov, Marilena Manolache, a precizat că intervențiile din acest an reprezintă un proiect pilot, prin care se va testa regulamentul şi procedurile, după care programul va fi extins. 



„În cadrul programului de reabilitare a clădirilor istorice, anul trecut, în perioada martie-decembrie, împreună cu asociaţia parteneră, am făcut un inventar zonelor şi am stabilit cele patru clădiri incluse în programul pilot, iar pentru perioada decembrie 2018 – decembrie 2019 sunt programate lucrările şi modificarea regulamentului sau a procedurilor. Conform regulamentului, Primăria Braşov poate contribui cu maxim 50% din lucrările de reabilitare a faţadelor şi a învelitorilor, iar în cazul celor 4 case, de la bugetul local se va aloca procentul maxim. Programul de reabilitare va continua şi în anii 2020 şi 2021”, a precizat Marilena Manolache. 

Cum mai sunt sprijiniți proprietarii caselor istorice care vor să reabiliteze casele



Pe de altă parte,  în cursul acestui an vor fi începute şi procedurile specifice pentru supraimpozitarea cu 500% a caselor lăsate în paragină. 

Exit mobile version