Site icon

DGASPC angajează asistenţi maternali atestaţi

20 de persoane au fost formate, atestate şi angajate în acest an ca asistenţi maternali la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, care desfăşoară, în calitate de partener al Autorităţii Naționalăe pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție un program de creare a unui nou grup de astfel de asistenţi. De la începutul anului au mai fost angajaţi 4 asistenţi maternali, însă procesul a mers destul de greu, spun reprezentanţii DGASPC, din cauza stării de urgenţă şi apoi a stării de alertă cauzate de  răspândirea SARS-COV-2.

Cine poate fi asistent maternal

DGASPC Brașov continuă procesul de selecție în vederea atestării și angajării de persoane dornice de a profesa ca asistenți maternali profesioniști, fiind căutate în special persoane care au disponibilitatea și calitățile necesare pentru a lucra cu copii cu dizabilități. Acestea vor beneficia de un spor de 25% la salariu și de o alocație de plasament de 900 de lei/lună, față de 600 de lei/lună pentru un copil fără dizabilități. 

Pentru a fi atestată ca  asistent maternal profesionist, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime: să aibă disponibilitate şi capacitate de a primi în plasament unul sau doi copii, să nu aibă copii în îngrijire mai mici de 3 ani, să dispună  de spațiu care să acopere necesităţile de odihnă şi de educaţie ale utilizatorilor, să aibă venituri suficiente pentru a asigura un trai decent întregii familia, să aibă o stare de sănătate bună, să aibă o experiență anterioară cu proprii copii sau experiență în ocrotirea altor copii, batrâni, bolnavi, persoane cu nevoi speciale (încadrate în grad de handicap) și să aibă domiciliul pe raza județului Brașov.  

Cine nu poate fi asistent maternal

Nu poate fi atestată ca asistent maternal profesionist persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, persoana care suferă de boli cronice transmisibile, și nici persoana care este rudă cu copilul pe care ar trebui să îl primească în plasament sau care are copii sau rude până la gradul IV pentru care instanţa sau CPC a luat o măsură de ocrotire. Informații suplimentare referitoare la derularea procesului de selecție se pot obține la Serviciul Management de Caz Alternative Familiale, la numărul de telefon 0729.499317 sau prin email, la smc3@dgaspcbv.ro.

 

Exit mobile version