Ramai la curent!

Cotidian

DGASPC angajează asistenţi maternali atestaţi

Publicat

in

20 de persoane au fost formate, atestate şi angajate în acest an ca asistenţi maternali la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, care desfăşoară, în calitate de partener al Autorităţii Naționalăe pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție un program de creare a unui nou grup de astfel de asistenţi. De la începutul anului au mai fost angajaţi 4 asistenţi maternali, însă procesul a mers destul de greu, spun reprezentanţii DGASPC, din cauza stării de urgenţă şi apoi a stării de alertă cauzate de  răspândirea SARS-COV-2.

Cine poate fi asistent maternal

DGASPC Brașov continuă procesul de selecție în vederea atestării și angajării de persoane dornice de a profesa ca asistenți maternali profesioniști, fiind căutate în special persoane care au disponibilitatea și calitățile necesare pentru a lucra cu copii cu dizabilități. Acestea vor beneficia de un spor de 25% la salariu și de o alocație de plasament de 900 de lei/lună, față de 600 de lei/lună pentru un copil fără dizabilități. 

Pentru a fi atestată ca  asistent maternal profesionist, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime: să aibă disponibilitate şi capacitate de a primi în plasament unul sau doi copii, să nu aibă copii în îngrijire mai mici de 3 ani, să dispună  de spațiu care să acopere necesităţile de odihnă şi de educaţie ale utilizatorilor, să aibă venituri suficiente pentru a asigura un trai decent întregii familia, să aibă o stare de sănătate bună, să aibă o experiență anterioară cu proprii copii sau experiență în ocrotirea altor copii, batrâni, bolnavi, persoane cu nevoi speciale (încadrate în grad de handicap) și să aibă domiciliul pe raza județului Brașov.  

Cine nu poate fi asistent maternal

Nu poate fi atestată ca asistent maternal profesionist persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni, părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, persoana care suferă de boli cronice transmisibile, și nici persoana care este rudă cu copilul pe care ar trebui să îl primească în plasament sau care are copii sau rude până la gradul IV pentru care instanţa sau CPC a luat o măsură de ocrotire. Informații suplimentare referitoare la derularea procesului de selecție se pot obține la Serviciul Management de Caz Alternative Familiale, la numărul de telefon 0729.499317 sau prin email, la smc3@dgaspcbv.ro.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Trending